Tot ce trebuie să știi despre pensia de urmaș. În ce condiții au dreptul la ea copiii şi soţul supravieţuitor

Tot ce trebuie să știi despre pensia de urmaș. În ce condiții au dreptul la ea copiii şi soţul supravieţuitor

Familiile afectate de pierderea unui membru pot benefica de pensie de urmaș, în anumite condiții. Un ajutor oferit de stat pentru a reduce greutățile financiare, dar și pentru a ajuta părintele să investească mai departe în viitorul copiilor săi.

În Argeș beneficiază de pensia de urmaș 15.400 de persoane Foto: CJP Argeș

În Argeș beneficiază de pensia de urmaș 15.400 de persoane Foto: CJP Argeș

„Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii”, precizează Aida Enache, directorul executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Argeș.

La nivelul județului Argeș sunt înregistrate 15.400 de pensii de urmași, informează conducerea CJP Argeș. Valoarea minimă pe care un urmaș poate să o primească este de 1.281 de lei, aferentă indemnizației minime sociale din România.

Vârsta până la care copiii beneficiază de pensie de urmaș

Pentru a beneficia de pensia de urmaș, persoanele interesate trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Copiii au dreptul la pensie de urmaş până la vârsta de 16 ani. Dacă aceștia continuă studiile, ei vor beneficia de ajutor până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Au, însă, obligaţia ca după împlinirea vârstei de 16 ani să depună la Casa de Pensii adeverinţa de elev/student la începutul fiecărui an şcolar/universitar. Depunerea adeverinţelor mai târziu de data de 30 septembrie atrage suspendarea plăţii pensiei.

De asemenea, copiii au dreptul la pensie de urmaş pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care beneficiau deja de acest tip de pensie. În cazul orfanilor de ambii părinţi, aceasta se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş, calculate după fiecare părinte.

În ce cazuri poate beneficia soțul supraviețuitor de acest ajutor

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. Dacă durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Soțul poate beneficia de acest ajutor, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul l sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an sau în cazul în care decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente.

De asemenea, soțul care nu îndeplineşte condițiile menționate anterior poate să primească de pensie de urmaş pe o perioadă de șase luni de la data decesului dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente. În cazul în care soțul are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la șapte ani, el beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de șapte ani, în perioadele în care nu realizează alte venituri lunare.

Cuantumul pensiei de urmaș

Pensia de urmaş se calculează din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat. Sau, după caz, din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

Persoanele trebuie să îndeplinească mai multe condiții Foto: Arhivă Adevărul

Persoanele trebuie să îndeplinească mai multe condiții Foto: Arhivă Adevărul

Dacă soţul supravieţuitor are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea pensiei de urmaș, poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre ele.

Drepturile de pensie se plătesc lunar, titularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor sau, după caz, mandatarului desemnat prin procură specială. În funcţie de opțiune, plata pensiei se face prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie, sau în cont curent/cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

În funcție de numărul persoanelor îndreptățite, pensia de urmaș se împarte astfel: pentru un singur urmaş - 50%, pentru doi urmaşi - 75%, pentru trei sau mai mulţi urmaşi - 100%. Nu se va încasa, însă, lunar de către o persoană mai puțin de 1.281 lei, cât reprezintă pensia minimă socială în acest moment.

Acte necesare

Când asiguratul sau pensionarul a decedat, soțul supraviețuitor și copiii au dreptul la pensie de urmaș. Pentru a beneficia de aceasta, este obligatoriu să se depună un dosar de cerere la sediul Casei de Pensii, din raza de domiciliu a persoanei îndreptățite, care trebuie să includă o serie de documente:

- Cerere pentru acordarea pensiei de urmaş;

- Certificat de deces (original) şi cauza decesului pentru susţinătorul decedat care nu are calitatea de pensionar;

- Adeverinţa de studii pentru copii urmaşii cu vârstă de peste 16 ani;

- Certificat de naştere/ buletin/carte de identitate ;

- Carnet de muncă (original);

- Livret militar (original);

- Acte de stare civilă ale solicitantului şi ale urmaşilor din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul;

- Talonul de pensie al decedatului.

Cererea, împreună cu actele doveditoare, se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data decesului susţinătorului sau în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor.

Printr-o decizie oficială, vi se va comunica de către Casa de Pensii eligibilitatea și valoarea pensiei de urmaș.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”