Tot ce se știe până acum despre vaccinul contra Covid-19 al AstraZeneca: Cât va costa, cât timp va oferi imunitate și când vor fi livrate primele doze
Vaccinul experimental contra Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca este sigur la administrarea la oameni și a produs un răspuns imun în primele faze ale testelor clinice, potrivit informațiilor făcute publice luni, scrie Hotnews .
Organizația Mondială a Sănătății spune că nu există până acum niciun vaccin aprobat, dar cel al AstraZeneca este unul dintre principalii candidați, transmite Reuters, prezentând câteva detalii despre acesta:
Tip
- Vaccinul, AZD1222, este un vaccin recombinat cu vector viral dezvoltat de Universitatea Oxford și licențiat către AstraZeneca
- Folosește o versiune slăbită a virusului răcelii comune ce include ”instrucțiuni” pentru crearea de imunitate la noul coronavirus
Durata protecției
- Probabil va asigura imunitate pentru aproximativ un an
- 10 persoane care au primit o doză suplimentară la 28 de zile după prima au prezentat o imunitate mai puternică
Preț estimat
- O doză de AZD1222 va costa aproximativ 2,5 euro în Europa, potrivit ministrului italian al sănătății
- AstraZeneca estimează că nu va face profit de pe urma lui pe perioada pandemiei
Teste
- Teste clinice de fază avansată sunt în desfășurare la acest moment în Marea Britanie, Brazilia și Africa de Sud
- De asemenea, este programată începerea unor teste în Statele Unite, iar Mexicul desfășoară și el discuții în acest sens
Calendar
- Rezultatele testelor de fază avansată trebuie să vină în august-septembrie
- Livrarea primelor doze este așteptată în septembrie-octombrie
- În total se estimează că vor fi produse peste 2,1 miliarde de doze