Tornadă în Texas: zeci de persoane rănite, copaci rupți și case distruse VIDEO
Cel puțin trei persoane au murit și alte peste 50 au fost rănite joi, după ce o tornadă s-a abătut asupra orașului Perryton, Texas, au transmis autoritățile, relatează NBC News.
Două persoane sunt date dispărute. Foto Captură video Twitter
Tornada a lovit Perryton, care are o populație de circa 8.500 de locuitori, în jurul orei 17:10, a afirmat Trent Hoffeditz, meteorolog la Serviciul Național de Meteorologie din Amarillo.
Șeful pompierilor din Perryton, Paul Dutcher, a declarat că trei decese au fost confirmate, iar un parc de rulote a fost, de asemenea, lovit.
Tornada a provocat „o mulțime de pagube”, a spus șeriful comitatului Ochiltree, Terry Bouchard. „Practic, a traversat orașul Perryton dinspre nord-vest spre sud-est", a mai precizat acesta.
Două persoane sunt date dispărute , a anunțat Bouchard.
Peste 50 de persoane au fost transportate la Spitalul General Ochiltree, care se află în Perryton.
Rănile au variat de la tăieturi și vânătăi la cele mai grave, iar mai mulți pacienți în stare critică au fost transportați la alte spitale, a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Amie Marrufo.
De asemenea, Bouchard a declarat că circa 56 de persoane au primit îngrijiri medicale și au fost externate.
Tornada a lăsat în urmă copaci rupți, case avariate și distruse, precum și cel puțin un camion răsturnat. Guvernatorul Greg Abbott a declarat că a ordonat Diviziei de gestionare a situațiilor de urgență din Texas să trimită ajutoare.
Sursa: adevarul.ro