Topul liceelor din București: Unul dintre cele mai populare unități școlare și-a pierdut locul pe podium

Topul liceelor din București: Unul dintre cele mai populare unități școlare și-a pierdut locul pe podium

Pe primele trei locuri din clasamentul preferințelor pentru licee din București se află Colegiile Naționale „I. L. Caragiale”, „Gheorghe Lazăr” și „Iulia Hasdeu”, potrivit studiului privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a.

foto elevi de liceu

Topul liceelor din București

Raportul întocmit de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) pentru anul școlar 2023-2024 arată că, deși anul trecut Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” se afla pe locul trei în top, acum și-a pierdut acest loc în clasament, potrivit edupedu.ro .

O altă diferență apărută în clasamentul din acest an s-a înregisrat pentru Colegiul Național Sf. Sava, care acum figurează locul 10 în clasament, dar anul trecut nu era menționat în lista de primele 10 opțiuni alr elevilor din București.

Modificări au apărut și pe locurile 5 și 6 ale clasamentului, unde Colegiul Național Grigore Moisil a fost înlocuit de Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, aceste locuri fiind inversate în clasamentul pentru anul școlar 2022-2023.

Pe locul 7 este Colegiul Național Tudor Vianu care anul trecut școlar era pe locul 10 în ierarhia preferințelor, iar pe locul 9 se află Colegiul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, care a înlocuit Colegiul Matei Basarab. Acesta din urmă se află acum pe locul 10 la egalitate ca opțiuni în preferințele elevilor bucureșteni, cu Colegiul Național Sf. Sava.

Ca și în anii precedenți, cu diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic, și în acest an școlar 2023-2024, elevii optează mai mult pentru filiera teoretică (75,05%) comparativ cu cea tehnologică (5,30%) sau cu cea vocațională (7,75%)”, menționează raportul.

Câte locuri sunt disponibile la liceele de top

Colegiul Național “Iulia Hașdeu” din București are 234 de locuri, adică 9 clase, dintre care 3 clase la matematică-informatică, câte o clasă la Matematică-informatică – bilingv limba engleză, Filologie – bilingv limba spaniolă, Filologie – bilingv limba engleză, Științele Naturii și 2 clase la Filologie. Media ultimului admis anul trecut a fost între 8,20 și 9,55, potrivit broșurii de admitere publicată de ISMB.

La Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” sunt 156 de locuri, adică 6 clase în total împărțite astfel: câte 2 clase de Matematică-informatică – bilingv limba engleză și Filologie – bilingv limba engleză, câte o clasă Ştiinţe ale naturii – bilingv limba engleză și Științe sociale – bilingv limba engleză. Media ultimului admis anul trecut a fost între 9,47 – 9,67, în funcție de profil.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…