Topul celor mai apreciate zece statui din România. Ce monumente de artă i-au încântat pe turiștii străini
Numeroși turiști care au vizitat orașele din România au rămas încântați de monumentele de artă și istorice care le împodobesc. Cele mai populare lucrări se află în București, Cluj-Napoca și pe malul Dunării, arată recenziile făcute de vizitatori.
Arcul de Triumf, București. Sursa: Wikipedia, fotografie: Bogdan Caraman.
Peste 170 de monumente de arhitectură urbană, majoritatea statui, unele cu o însemnătate istorică și deosebită, altele intrate în legendele locale, au fost cuprinse într-un clasament al celor mai apreciate statui din România, conform site-ului companiei americane de turism Tripadvisor.
Arcul de Triumf, cel mai apreciat monument
Topul monumentelor favorite ale călătorilor care ajung în destinațiile turistice ale României a fost realizat în urma recenziilor publicate de aceștia. Monumentul de artă din România care a strâns cele mai multe aprecieri este Arcul de Triumf din Capitală. A fost construit în perioada 1921 - 1922, pentru comemora participarea României la Primul Război Mondial, la finalul căruia a avut loc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Numeroși vizitatori ai monumentului triumfal cu o înălțime de 27 de metri au avut cuvinte de laudă pentru acesta, în recenziile publicate de Tripadvisor.
„Arcul leagă în mod simbolic Bucureștiul de Roma veche. Arcul original a fost din lemn și construit în 1878 pentru a sărbători independența. Aveți grijă cum ajungeți la el, deoarece se află în centrul unui circuit, înconjurat de mai multe benzi, iar mașinile pur și simplu zboară în jurul lui”, scrie un turist pe Tripadvisor.
Aflată în centrul istoric din Cluj-Napoca, statuia regelui Matia este unul dintre monumentele emblematice ale municipiului. Ansamblul monumental Matia Corvin, compus din cinci statui reprezentându-i pe regele Matia (ecvestru) și pe cei patru generali ai săi, a fost dezvelit în anul 1902 în Piața Mare a Clujului. În spatele ei,
„Piața în care se află statuia este un loc minunat de întâlnire și este înconjurată de baruri și restaurante. Statuia este impresionantă, la fel și catedrala Sfântul Mihail în fundal. Vizitarea locului este o ocazie grozavă pentru amatorii de fotografii”, o descrie un turist.
Chipul lui Decebal, de văzut în croazierele pe Dunăre
Chipul lui Decebal, c ea mai mare sculptură realizată vreodată în România, se află pe locul al treilea în preferințele turiștilor. Monumentul a fost sculptat cu mari eforturi în urmă cu două decenii deasupra Cazanelor Dunării, în zona numită Porțile de Fier, pe o stâncă de pe malul stâng al fluviului, la Dubova, (județul Mehedinți).
„În timpul croazierei noastre pe Dunăre, am dat peste această statuie gigantică lângă Orșova, unde fluviul desparte România de Serbia. Această statuie este a regelui Decebal, ultimul conducător al vechiului regat al Daciei. A fost un rege foarte puternic care a condus pentru bunăstarea poporului său. Statuia este un omagiu adus lui și reprezintă cea mai înaltă sculptură în stâncă din Europa și a șasea ca mărime din lume. A fost nevoie de 10 ani pentru finalizarea ei. Înălțimea sa este de 43 de metri și lățimea de 25 de metri. Navele de croazieră încetinesc când trec pe lângă ea. Este nevoie de 6 - 7 minute pentru a traversa prin dreptul ei, iar cei care sunt interesați să o fotografieze ar trebui să își pregătească din timp camerele foto”, scrie o turistă.
Piața Unirii din Timișoara a strâns numeroase recenzii, de la turiștii care au vizitat-o. Se află pe locul al patrulea în topul Tripadvisor. În centrul ei se află Monumentul Sfintei Treimi, numit și „Coloana Ciumei” sau „Statuia Ciumei”, un monument istoric a cărei piatră de temelie a fost așezată în urmă cu aproape trei secole. Statuia ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea amintește de epidemia de ciumă care devastase Banatul, între 1731 și 1738.
„Timișoara este un oraș complet plat și compact, astfel că principalele sale atracții sunt ușor de parcurs pe jos. Sunt trei piețe pe care fiecare turist ar trebui să le viziteze. Piața Unirii este cea mai frumoasă a orașului, cu cele două biserici de aici, catolică și sârbă ortodoxă și palatul regal. În Piața Victoriei sunt Opera, locul unde a început Revoluția din Decembrie 1989 și fabuloasa Catedrală Ortodoxă Română, de cealaltă parte. Piața Libertății, între cele două piețe, este mai mică, dar plăcută. În jurul lor, sunt străzi frumoase și liniștite, fiind atât de plăcut să te plimbi, atât ziua, cât și noaptea”, arată o turistă.
Ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, statuia poetului antic Ovidius este un punct de reper al Centrului vechi al Constanței și unul dintre cele mai apreciate monumente de artă din România, arată recenziile publicate de turiști. Acest fapt se datorează și Pieței Ovidiu, în centrul căreia se află, dar și apropierii de țărmul mării.
„Această frumoasă piață se află în inima orașului Constanța. Este în mare parte zonă pietonală. Aici sunt o mulțime de hoteluri, restaurante, baruri, iar Marea Neagră o găsim la doar 300 de metri. Statuia celebrului poet și cântăreț Ovidiu se află în centrul pieței, în fața Muzeului Național de Istorie și Arheologie. Ambianța generală nu a fost grozavă în comparație cu alte piețe celebre din orașele europene, dar este un loc de vizitat”, arată autoarea unei recenzii pe site-ul de turism.
Poarta sărutului, emblema orașului Târgu Jiu
Topul celor mai apreciate zece statui din România este continuat de Statuia ecvestră a regelui Carol I al României, aflată în Piața Revoluției din Capitală.
Tropaeum Traiani - monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, urmează în preferințele turiștilor.
Poarta Sărutului, realizată de sculptorul Constantin Brâncuși și amplasată în 1938 în parcul central din Târgu Jiu, se află și ea printre statuile cele mai apreciate de turiști.
Obeliscul lui Horea, ridicat la Alba Iulia în anii ‘30 pentru a-l comemora pe martirul Răscoalei țărănești din Transilvania anului 1784, are o însemnătate istorică - fiind locul unde ar fi fost condamnat Horea. Pentru turiști, monumentul este unul dintre simbolurile Cetății Alba Carolina - destinația cea mai căutată din orașul din regiunea Transilvaniei.
Deși se numără printre monumentele mai noi, fiind inaugurat în 2009, Memorialul Holocaustului din București a ajuns în scurt timp în topul celor mai apreciate statui de către turiștii care ajung în România, arată clasamentul publicat de Tripadvisor.
Sursa: adevarul.ro