TOP CINEMA Încasările din box-office-ul nord-american, la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani
În timp ce activitatea comercială a încetinit puternic în Statele Unite şi în Canada pe fondul măsurilor împotriva propagării noului coronavirus, sălile de cinema se golesc, iar încasările din box-office se situează la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, informează AFP.
În contextul în care marile studiouri au amânat premierele importante pentru a nu înregistra pierderi financiare totale sau parţiale, cele 12 filme principale care au rulat în sălile de cinema în acest weekend au raportat încasări de circa 51 de milioane de dolari, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, sumă aproape de două ori mai mică decât cea din weekendul precedent.
Anul trecut, în aceeaşi perioadă, încasările s-au ridicat la aproape 130 de milioane de dolari.
Întrucât a crescut numărul persoanelor care preferă să rămân la domiciliu, principalii operatori din America de Nord au anunţat vineri că vor reduce la jumătate capacitatea sălilor pentru a le permite spectatorilor să stea la o distanţă suficient de mare unul faţă de celălalt şi a evita propagarea virusului. Anumite săli au decis pur şi simplu să se închidă pentru public.
În acest context dificil, filmul Disney ''Onward'' a reuşit pentru a doua săptămână consecutiv să se menţină în fruntea box-office-ului, cu încasări de 10,5 milioane de dolari, devansând premierele ''I Still Believe'' (cu încasări de 9,5 milioane de dolari) şi ''Bloodshot'' (9,3 milioane).