TOP CINEMA ''Ghostbusters: Afterlife'' intră pe prima poziţie a box-office-ului nord-american
"Ghostbusters: Afterlife", noul lungmetraj al francizei "Ghostbusters", a intrat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american, obţinând peste 44 de milioane de dolari în primele trei zile de proiecţii, potrivit estimărilor provizorii ale firmei de specialitate Exhibitor Relations publicate duminică, informează AFP.
În centrul filmului, în distribuţia căruia îi regăsim pe Bill Murray, Sigourney Weaver şi Paul Rudd, se află o familie: o mamă singură, Callie (Carrie Coon), împreună cu fiul de 15 ani, Trevor (Finn Wolfhard), şi fiica de 12 ani, Phoebe (Mckenna Grace), sunt evacuaţi din apartamentul lor din Chicago şi se mută într-o casă dărăpănată din Oklahoma - o fermă murdară - care s-a aflat în proprietatea tatălui lui Callie, decedat recent, despre care ea nu îşi aminteşte prea multe. Treptat, familia descoperă că între ea şi aşa-numiţii "Ghostbusters", care în trecut au luptat împotriva fantomelor la New York, există o legătură.
Pelicula cu supereroi ''Eternals'', cea mai recentă producţie din universul Marvel, părăseşte prima poziţie a box-office-ului nord-american, ajungând pe locul secund, cu încasări de circa 11 milioane de dolari, de vineri până duminică.
Lungmetrajul, care aduce în prim-plan un grup de eroi nemuritori, trimişi de o forţă superioară pe Terra pentru a proteja umanitatea, are o distribuţie plină de staruri, printre care se numără actriţele Angelina Jolie, Salma Hayek şi Gemma Chan, dar şi una dintre vedetele serialului ''Game of Thrones'', Richard Madden.
În cădere un loc, "Clifford the Big Red Dog", o comedie despre aventurile din New York ale unui câine roşu uriaş şi ale tinerei sale stăpâne, completează podiumul, cu încasări care depăşesc cu puţin 8 milioane de dolari.
Locul al patrulea revine peliculei "King Richard", un film despre ascensiunea incredibilă a celebrelor campioane de tenis, surorile Serena şi Venus Williams, cu încasări de 5,7 milioane de dolari în weekend-ul de lansare.
Cu o distribuţie de asemenea plină de staruri, printre care Timothee Chalamet, Oscar Isaac şi Zendaya, ''Dune'', adaptarea romanului ştiinţifico-fantastic din 1965 semnat de Frank Herbert, ocupă locul al cincilea în box-office, cu încasări de 3,1 milioane de dolari de vineri până duminică (şi aproape 100 de milioane de la lansare).
AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)