TOP CINEMA ''Free Guy'', cu Ryan Reynolds în rolul principal, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Lungmetrajul ''Free Guy'', o comedie de acţiune plasată în universul jocurilor video, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american cu încasări de 28,4 milioane de dolari, potrivit datelor provizorii publicate de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează luni AFP.
Pelicula, care explorează graniţa fragilă dintre virtual şi real, aduce în prim-plan un antierou, interpretat de Ryan Reynolds, personaj secundar într-un joc video, care doreşte să preia controlul asupra propriului destin, dereglând mecanica foarte bine pusă la punct gândită de creatorii jocului.