Top 5 substanțe ucigașe pentru organismul uman. Le găsim peste tot în jurul nostru și sunt cele mai cancerigene
Specialiștii au identificat câteva substanțe cu potențial cancerigen mare. Cu alte cuvinte sunt compuși chimici care au un efect devastator asupra organismului uman și sunt pe primele locuri la potențiale cauze ale cancerului.
Fumatul este principala cauză de cancer FOTO Shutterstock
Trăim într-un secol în care diferitele tipuri de cancer, provocate de celule anormale apărute în zone cu inflamație a organismului, reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică. Și asta în condițiile în care numărul de cazuri este în creștere, iar vârsta pacienților bolnavi de cancer scade îngrijorător. Adică dacă anumite tipuri de cancer apăreau peste vârsta de 50-60 de ani, acum sunt numeroși pacienți cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. De exemplu, cancer colorectal și pulmonar. Conform declarațiilor lui Cristopher P. Wild, director al Agenției Internaționale pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, din cadrul World Health Organization, 90% dintre cazurile de cancer sunt enviromentale, adică produse de substanțele din mediul înconjurător sau de compușii inhalați sau consumați de om. Cercetările științifice au descoperit că sunt câteva substanțe sau compuși care au un potențial cancerigen foarte mare și sunt responsabili de înmulțirea cazurilor.
Compușii din țigări, locul 1 la cancer în lume
Conform studiilor, substanțele care se află într-o țigară sunt principalii responsabili de cancer pulmonar, cel mai răspândit tip de cancer la nivel mondial. Mai mult decât atât, 35% dintre cauzele de deces, la nivel mondial, sunt reprezentate tot de fumat. ” Pe primul loc,la cauzele de deces este fumatul. După care urmează a doua cauză, alimentație, 20%, după care bolile legate de profesie, în jur de 15% și în fine alte cauze. Deci din start dacă s-ar renunța la fumat, o treime din cazuri de cancer ar dispărea. Fumatul produce cancer pulmonar, cancer de stomac, cancer de laringe, de vezică urinară, de limbă și multe altele Practic, substanțele cancerigene, prin sânge, circulă în tot organismul”, spune medicul Corneliu Saradan de la Direcția de Sănătate Publică Botoșani.
În plus, s-a constatat că fumatul deteriorează ADN-ul uman . Cel puțin asta spune medicul Julie Barta, care a constatat că carcinogeni din țigări, 70 la număr, printre care și benzoapyrene, se alătură catenelor de ADN și crează structuri anormale. Aceste structuri anormale duc la mutații care schimbă codul nostru genetic, în special elimină un supresor natural din ADN-ul nostru, care împiedică formarea tumorilor canceroase. Practic, ne lasă descoperiți în fața cancerului pulmonar. Tocmai de aceea, 90% dintre cancerele pulmonare sunt cauzate de fumat.
Azbestul, ucigașul tăcut din gospodărie și construcții
Azbestul este un material foarte cunoscut de construcții. În majoritatea statelor civilizate a fost interzis pentru realizarea de lucrări civile, în special locuințe, inclusiv în România. Cu toate acestea, azbestul este utilizat mai ales în mediul rural pentru acoperirea caselor, diferitelor anexe sau amenajări pentru animale. Azbestul este periculos în momentul în care se rupe sau se deteriorează, și asta se întâmplă frecvent, mai ales în zonele rurale, sau acolo unde încă mai este utilizat în diferite procese industriale. Praful de azbest, foarte fin, inhalat sau ingerat poate duce la diferite tipuri de cancer. Este documentat faptul că azbestul provoacă cancer pulmonar, ovarian, mesotelioma și cancer laringeal. Medicii spun că dacă muncitorii sunt nevoiți să se expună lucrului cu azbestul trebuie să folosească echipamente de protecție, mai ales de protejare a căilor respiratorii.
Pericolul din natură pe care nici nu-l simțim
O altă substanță deosebit de periculoasă pentru organismul uman este radonul. Acesta este un gaz care se află în mod natural în scoarța terestră. Este radioactiv și face parte dintr-un lanț de descompunere radioactivă din uraniul prezent în roci încă de când s-a format Pământul. Sunt zone pe glob unde concentrația de radon este mai mare decât în alte locuri și poate deveni extrem de periculos pentru om. Mai ales că nu poate fi simțit și nici văzut. De obicei, în anumite zone cu o concentrație mari de uraniu în subteran, radonul poate fi absorbit în locuințe direct din sol. Cantitățile mari de radon pot duce, în timp, la apariția cancerului pulmonar. Conform studiilor, inhalarea involuntară de radon din locuințe este principala cauză de cancer pulmonar la nefumători. Acest gaz poate fi găsit însă și în apă, dar și în materialele de construcții. Produsele sale de descompunere sunt de fapt cele care produc cancerul, pentru că sunt inhalate odată cu particulele fine de praf din atmosferă. Tocmai de aceea, este indicat ca la orice locuință să fie făcute teste privind concentrația de radon. În Occident, există kit-uri speciale, pe care orice le poate folosi pentru a detecta nivelul de radon din casă sau la birou.
Abuzul de alcool ucide
O altă substanță care se află în topul carcinogenelor este alcoolul. Evident, așa cum precizează și oncologul american Dane Cohen, cantitatea de alcool este cea care face diferența între viață și moarte sau între sănătate și boală. În sine, băuturile alcoolice consumate în limita normalului și nu des nu produc cancer. Excesul însă are efecte devastatoare. Studiile arată că un consum de alcool pe termen lung, regulat și de multe ori excesiv contribuie la un risc ridicat de cancer în zona laringelui, corzilor vocale, esofagului. În plus, este o cauză a cancerului de sân și de colon. Aceleași studii arată că la nivel mondial 5% dintre cazurile de cancer sunt provocate de consumul excesiv și regulat de băuturi alcoolice. Cel mai probabil, spun specialiștii, alcoolul consumat regulat duce la o oxidare și o deteriorare a celulelor.
Cancerul din tigaie
O altă cauză principală identificată de specialiști pentru producerea cancerului este consumul unei substanțe numită acrilamidă. Aceasta se găsește în mâncarea prea prăjită, de obicei la tigaie. Atunci când, de exemplu, prăjim legume, cartofi sau carne la temperaturi ridicate și sunt bine făcute este degajată o substanță numită acrilamidă. Studiile făcute pe șoareci de laborator arată că acrilamida este un cancerigen puternic. Acționează atât în zona colonului, stomacului, dar și a altor organe din tractul digestiv. Specialiștii spun că putem evita eliberarea de acrilamidă prin pregătirea termică a legumelor și cărnii, la cuptor, prin fierbere, sau, dacă ne place totuși la grătar sau tigaie, să ne oprim atunci când preparatul capătă culoarea aurie și în niciun caz acea culoare maro închis. Acrilamida se găsește, de exemplu, și în țigări.
Sursa: adevarul.ro