Top 10 destinații de vacanță la mare căutare 2023 FOTO VIDEO
Turismul a avut mult de suferit în ultimii doi ani, din cauza pandemiei de COVID, însă 2023 se anunță un an excelent pentru călătorii.
„Călătorile și vacanțele s-au schimbat mult în ultimii ani, dar dorința oamenilor de a experimenta și de a vizita noi destinații turistice a rămas aceeași“, spune Naveen Dittakavi, CEO și co-fondator Next Vacay, citat de HuffPost.
Publicația a evidențiat tendințele pentru anul viitor, ținând cont de preferințele oamenilor atunci când planifică o vacanță. Destinațiile care oferă experiențe diversificate sunt la mare căutare: de la arhitectură și design, la muzee și restaurante cu specific local, toate acestea atrag mulți turiști. Experții în domeniu intervievați de HuffPost au indicat cele mai bune destinații turistice pentru 2023.
Cipru
Bloggerul de călătorii Claire Summers crede că această insulă este unul dintre cele mai bune locuri de vizitat în 2023. „Orașul Limassol seamănă foarte mult cu Miami. Insula are plaje superbe și o mulțime de restaurante drăguțe, care servesc preparate locale delicioase. Poți face scufundări, iar dacă închiriezi o mașină, în 45 de minute poți ajunge în zona montană și poți degusta vinuri și produse locale precum brânzeturi și miere“, a spus aceasta.
Japonia
Japonia, în sezonul cireșilor FOTO Shutterstock
Timp de aproape doi ani, această țară a fost închisă turiștilor, însă din luna octombrie au fost ridicate restricțiile. Tocmai de aceea Japonia este în prezent la mare căutare. „Este bine ca turiștii să viziteze Japonia primăvara, în anotimpul cireșilor, când natura oferă un adevărat spectacol. De asemenea, se pot îndrepta spre zone mai ieftine, mai accesibile, nu neapărat capitala Tokyo, fiind cunoscut faptul că acest oraș e foarte scump. Pot explora regiuni mai puțin cunoscute precum Tohoku, la nord de Tokyo, dar și orașe precum Fukushima, Sendai, Morioka, Ishinomaki“, a spus expertul în călătorii La Carmina.
Japonezii au o gastronomie bogată și variată, care include fructe de mare proaspete, dar și celebra vită wagyu, așa că turiștii vor avea o experiență bogată, indiferent care ar fi motivele pentru care vizitează Japonia.
Cairo, Egipt
„Cairo se numără, fără îndoială, printre destinațiile internaționale cu o popularitate în creștere. Marele Muzeu Egiptean se va deschide în 2023, iar piramidele de pe platoul de la Giza se află la doar o oră de mers cu mașina. Anticipez că vom vedea mulți călători în acea parte a lumii“, a spus bloggerul de turism Rocky Trifari.
Malta
„Malta este o bijuterie subestimată a Mării Mediterane“, a declarat Konrad Waliszewski, CEO și co-fondator unui site de rezervări hoteliere. „Capitala Valletta este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa și este încărcată de istorie. Adună laolaltă atâtea culturi diferite care și-au lăsat amprenta asupra insulei. Mâncarea este incredibilă, iar ospitalitatea este de neegalat“, a adăugat acesta. Arhipelagul maltez se mândrește cu trei monumente incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și este gazda mai multor festivaluri și evenimente culturale care atrag turiști din întreaga lume.
Memphis, Tennessee
Deși turiștii care ajung în statul Tennessee aleg Nashville, orașul Memphis are o cultură unică, o istorie muzicală vastă și mâncare delicioasă. Pe lângă faimoasele preparate la grătar, turiștii se pot bucura de mâncare tradițională din Sudul SUA, dar și de experiențe gastronomice în restaurante de lux premiate. Muzeele nu sunt nici ele de ignorat, printre acestea numărându-se Muzeul Național al Drepturilor Civile. „Zona centrală a orașului a trecut printr-o reamenajare majoră și au fost deschise hoteluri grozave“, a declarat Katy Nastro, reprezentanta unui site de vânzări de bilete.
Turcia
Turcia va fi o destinație la modă în 2023 din mai multe motive, în primul rând prin creșterea numărului de zboruri directe din toate colțurile lumii. De asemenea, diversitatea orașelor turcești poate atrage foarte mulți vizitatori. „Experințele trăite în Istanbul sunt de neuitat. Antalya este un alt oraș uimitor, cunoscut pentru plajele sale superbe și istoria bogată. De asemenea, Cappadocia devine tot mai populară în rețelele sociale și e o experiență care nu trebuie ratată“, a explicat bloggerul de turism Esther Susag.
Georgia
„Având în vedere impactul economic al pandemiei de COVID-19 și inflația, vizitatorii căuta să exploreze în 2023 și destinații ieftine și accesibile. Georgia, o țară la granița dintre două continente, Europa și Asia, are peisaje fabuloase, localnici primitori, o bucătărie diversă și este din ce în ce mai populară în social media“, a spus Erick Prince, blogger de călătorii.
Bangkok
„Capitala Thailandei este următoarea mecca gastronomică a lumii, în care poți găsi de la mâncare stradală la restaurante cu stele Michelin“, a explicat expertul în turism Eric Rosen. Totodată, în Bangkok a avut loc un adevărat boom hotelier, astfel că turiștii au opțiuni variate, iar piața de artă este, de asemenea, în creștere.
„Oamenii vor vrea să călătorească într-o destinație cu multe opțiuni de cazare și masă, cu prețuri bune, dar și multă distracție. Călătorii pot găsi toate acestea în Thailanda. Deși este cea mai aglomerată perioadă, este indicat să vizitezi Thailanda în sezonul cald, între octombrie și aprilie, pentru că după aceea urmează sezonul ploios“, a explicat Anetha Brady, director de marketing al unui site de oferte turistice.
Reykjavik, Islanda
Capilate precum Paris, Londra și Roma rămân populare, dar mulți oameni caută experiențe diferite în Europa. Astfel, Islanda este o destinație ideală. „Capitala Reykjavik prezintă o mulțime de atracții rare. Poți vedea Aurora Boreală, poți vizita celebrul spa geotermal Laguna Albastră, dar și alte peisaje incredibile, iar aceste amintiri îți vor rămâne întipărite în minte“, a declarat Caroline Berger, director al unei agenții de turism.
Croația
Croația are tot ce ceea ce-și doresc turiștii, doar că la un preț mai bun. Are plaje și stațiuni incredibile, orașe istorice precum „Perla Adriaticii“, Dubrovnik , parcuri naționale superbe și o rețea modernizată de cale ferată și șosele. „Croația este deja o destinație populară, în special vara, dar cred că va înregistra o creștere a popularității în 2023, datorită faptului că se va alătura spațiului Schengen în ianuarie și va adopta euro ca monedă“, a spus Katie McIntosh, influencer de turism.
Sursa: adevarul.ro