Toni Greblă: În cazul meu, deşi s-a dovedit că a dat cu capul în gard, DNA continuă să lucreze

Toni Greblă: În cazul meu, deşi s-a dovedit că a dat cu capul în gard, DNA continuă să lucreze

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a afirmat luni că DNA, deşi s-a dovedit că "a dat cu capul în gard" şi a comis abuzuri, continuă să lucreze şi a declarat apel în dosarul în care el a fost achitat în primă instanţă.

Prezent luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Toni Greblă a fost întrebat când se va da ordonanţa de urgenţă privind contestaţiile în anulare la completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă.

"O asemenea măsură se impune. Suntem în perioada în care completurile de cinci judecători sunt în faza facerii şi este o fază dificilă şi, din păcate, de lungă durată. Ce ar trebui făcut? Acolo unde este evident că s-a exagerat, acolo unde este evident că au fost comise abuzuri şi ilegalităţi, organele care au comis aceste abuzuri trebuie în primul rând să le recunoască şi să îşi ceară scuze şi să stopeze acele proceduri abuzive. În cazul meu, DNA, deşi s-a dovedit că a dat cu capul în gard de mai multe ori în ultimii ani, continuă să lucreze după deviza: 'noi suntem DNA şi nu ne lăsăm'. Astfel, în loc să recunoască abuzurile comise şi să nu mai declare apel, au declarat apel şi iată că sunt purtat prin sălile de judecată fără niciun fel de rost, numai în dorinţa DNA de a chinui oamenii până la limita posibilului. (...) Sunt plimbat fără niciun motiv întemeiat, doar din dorinţa DNA de a dovedi că sunt în stare să meargă cu acest abuz până la capăt", a afirmat Toni Greblă.

În legătură cu informaţia privind candidatura fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi la Parchetul European, Greblă a spus că nu a identificat o procedură privind selecţia procurorilor pentru acest parchet.

Pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

Decizia magistraţilor nu este definitivă, iar DNA a făcut apel.

DNA susţine că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi a determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...