Toma Petcu (ALDE Giurgiu): Duminică vom susţine candidatul PNL
Preşedintele organizaţiei judeţene a ALDE Giurgiu, deputatul Toma Petcu, a declarat vineri, într-un mesaj postat pe facebook, că duminică organizaţia ALDE Giurgiu va susţine candidatul PNL şi îi îndeamnă pe toţi giurgiuvenii să iasă la vot pentru că fiecare vot contează.
"Ieri, 21 noiembrie, am avut întâlnire cu toţi colegii din Biroul Politic Teritorial, iar punctul cel mai important de pe ordinea de zi a fost legat de Alegerile Prezidenţiale. Nu este un secret pentru nimeni faptul că sunt un om de dreapta, iar de fiecare dată când nu au existat alianţe politice, votul meu s-a îndreptat către candidatul dreptei. Acest subiect l-am analizat împreună cu membrii biroului şi, bineînţeles, am supus la vot, iar rezultatul a fost cel la care mă aşteptam. Duminică, ALDE Giurgiu va susţine candidatul PNL. Motivele sunt lesne de înţeles. Deşi încă de la înfiinţarea ALDE, în 2015, preşedintele Iohannis a pus piedici de fiecare dată când a avut ocazia pentru a destabiliza partidul, răul făcut de acesta nu se compară cu cel făcut de Viorica Vasilica Dăncilă în numai cinci luni. Şi vreau să subliniez acest lucru. Dezinformarea opiniei publice cu privire la ruperea coaliţiei PSD - ALDE, asumarea unor merite care nu îi aparţin, duplicitatea dumneaei şi învinovăţirea noastră de tot ceea ce nu a reuşit să facă reprezintă cele mai clare dovezi că locul doamnei Dăncilă nu este sigur acolo unde speră să ajungă cu atâta îndârjire", a afirmat preşedintele ALDE Giurgiu.
În final, Toma Petcu a adresat giurgiuvenilor îndemnul de a ieşi la vot pentru că "duminică, fiecare vot contează!". AGERPRES