Toate sindicatele din poliție îl sprijină pe Oprea: Nu trebuie să demisioneze, ancheta să se desfășoare fără presiuni

Toate sindicatele din poliție îl sprijină pe Oprea: Nu trebuie să demisioneze, ancheta să se desfășoare fără presiuni

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) susține că toți miniștrii de interne și alți miniștri au beneficiat de protecție, subliniind că responsabilitatea juridică pentru moartea lui Bogdan Gigină ''nu poate fi aruncată asupra ministrului pentru a atinge interesul de moment al unora''.

"Dacă pe noi nu ne întreabă nimeni cine merită sau nu să fie ministru de interne, asta nu înseamnă că noi nu avem ceva de spus. Ori în mandatul ministrului Oprea, orice angajat al MAI, poate să confirme că am avut foarte multe rezultate pozitive. Am primit drepturile legale pe care ani de zile nimeni nu le mai acorda, am beneficiat cea mai bună logistică din ultimii 15 ani, iar pentru salarii și pensii am văzut că, împreună cu sindicatele, se poate lupta cineva și pentru noi, cu rezultate reale. Cum pot unii să creadă că ministrul Oprea poate fi vinovat de moartea colegului nostru, când este singurul ministru care a făcut ceva pentru cei care sunt răniți sau și-au pierdut viața în misiune. Datorită lui, familiile celor care au avut de suferit accidente, sau care și-au sacrificat viața, au simțit că statul este alături și îi ajută'', se afirmă în comunicatul SNPPC.

Poziția SNPPC este susținută și de Federația Polițiștilor ''Sed Lex'', Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ''Al.Ioan Cuza'' și Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual.

Sindicaliștii afirmă că toți miniștrii de interne ''și alți miniștri au beneficiat de protecție'', ''firesc'' și adăugă că în cazul acestor funcții situațiile de urgență ''pot interveni oricând'', iar cei care au ocupat această funcție cunosc această realitate.

"În aceste zile fiecare angajat al MAI a trăit cu durere ceea ce s-a întâmplat cu colegul nostru Bogdan Gigină, indiferent că suntem polițiști, pompieri sau jandarmi, membrii de sindicat sau nu, simpli angajați sau cu funcții în conducerea instituției. Este evident că această emoție a fost transformată și se vrea valorificată politic prin atacuri nemeritate la adresa ministrului de interne. E cea mai mare greșeală să ștergem tot ce a fost bun și să limităm totul la acest eveniment nefericit, spunând că ministrul ar fi vinovat. Suntem polițiști și știm că responsabilitatea juridică pentru moartea colegului nostru nu poate fi aruncată asupra ministrului pentru a atinge interesul de moment al unora'', se menționează în comunicatul SNPPC

În context, se subliniază nevoia de rațiune, ''pentru a nu transforma tragedia familiei Gigină în răfuială politică'' și își exprimă solidaritatea cu vicepremierul Oprea.

Totodată, sindicaliștii spun că ancheta începută în acest caz trebuie să se desfășoare ''fără presiuni, fără influențe, nepărtinitor și fără a inventa vinovați înainte''.

''Știm ce înseamnă coloană oficială, știm ce înseamnă protecția unui demnitar, știm ce înseamnă riscurile meseriei de polițist, așa că nu putem să ne lăsăm mințiți de această diversiune. Sunt cei care acuză pe site-uri cu adevărat interesați de soarta polițiștilor? Tuturor acestora le transmitem să nu transforme tragedia familiei Gigină în răfuială politică. După atâtea zile de emoție, e nevoie de rațiune. Suntem solidari cu ministrul Oprea și îl susținem pentru că îl cunoaștem și știm ce a făcut pentru angajații MAI. Nu putem accepta ca, în mod arbitrar, să se dărâme tot ceea ce s-a construit pentru această instituție. Solidaritatea înseamnă să fim alături de acest om transformat astăzi într-o țintă politică. Nu știm cine poate să ceară demisia acestui om, fără să-l cunoască și fără să știe ce a făcut pentru sistem. Ministrul Oprea nu trebuie să demisioneze. Suntem total de acord că ancheta trebuie să se desfășoare fără presiuni, fără influențe, nepărtinitor și fără a inventa vinovați înainte de a se finaliza ancheta judiciară'', adaugă sindicaliștii în comunicatul citat

Totodată, aceștia consideră că orice declarații publice ale celor implicați în evenimentul în care și-a pierdut viața Bogdan Gigină pot influența ancheta organelor judiciare.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”