Toate şcolile din municipiul Bacău trec pe on-line 14 zile; restaurantele, barurile şi sălile de jocuri - închise
Toate şcolile din municipiul Bacău vor funcţiona, începând de luni, 12 octombrie, doar în sistem on-line pentru următoarele 14 zile, potrivit unei decizii luată, vineri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bacău.
CJSU a mai stabilit că directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar vor stabili pentru elevii din anii terminali (clasele a IV a, a VIII-a şi a XII-a) un program de recuperare a materiei în format "faţă în faţă" care va fi implementat după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line, se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii Bacău.
Tot în municipiul Bacău se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
De asemenea, se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cantine, etc.) în spaţii interioare. Fac excepţie operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice care deserversc unităţile de cazare specializate cum sunt hoteluri, pensiuni, cămine, pentru persoanele cazate în unităţile respective.
"Fac apel la cetăţenii judeţului Bacău să respecte măsurile specifice de igienă şi de protecţie, astfel încât să nu zădărnicim eforturile depuse până în prezent pentru combaterea infectărilor cu noul coronavirus. Totodată, fac apel la colaboratorii mass-media pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor măsurile stabilite şi necesar a fi respectate pentru limitarea răspândirii virusului SARS CoV-2 şi diminuarea efectelor asupra populaţiei", a declarat, în comunicatul de presă, prefectul judeţului Bacău, Sorin Ailenei.
CJSU a mai stabilit, vineri, că la nivelul întregului judeţ se instituie obligativitatea purtării măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise.
În cazul unei suspiciuni de infectare cu SARS-COV2, persoanele în cauză se izolează într-un spaţiu ales voluntar sau într-o unitate medicală specializată, după caz, până la primirea rezultatului testului epidemiologic, comunicând Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) Bacău coordonatele de localizare a spaţiului de izolare.
În cazul în care testul se efectuează la un laborator privat, persoana testată comunică, după efectuarea testului, de îndată, CJCCI Bacău coordonatele de localizare a spaţiului de izolare ales voluntar şi se îndreaptă spre această locaţie, urmând itinerariul cel mai scurt. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)