Toate persoanele cu dizabilităţi vor putea beneficia de loc de parcare gratuit în Capitală

Toate persoanele cu dizabilităţi vor putea beneficia de loc de parcare gratuit în Capitală

Toate persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de loc de parcare gratuit, dacă solicită acest lucru, nu doar cele cu handicap locomotor, conform unui hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei, cu 43 de voturi "pentru" şi trei abţineri.

Propunerea a venit din partea consilierului municipal USR Andrei Rigu, care a atras atenţia asupra faptului că potrivit articolului 65 din Legea 448/2006 toate persoanele cu dizabilităţi au dreptul la locuri de parcare gratuite. În Bucureşti, până în prezent, a fost în vigoare Strategia de parcare adoptată prin HCGMB 124/2008 care prevede că doar persoanele cu handicap locomotor beneficiază de această gratuitate.

Conform proiectului aprobat miercuri, Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti va fi modificată, astfel încât pentru persoanele cu handicap parcarea să fie gratuită în toate categoriile de parcaje publice. De asemenea, aceste persoane vor avea prioritate la atribuire, iar în parcajele publice de utilitate generală li se vor rezerva locuri gratuite, în condiţiile legii.

Totodată, persoanele cu handicap vor putea utiliza gratuit parcaje publice de reşedinţă aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă şi care pot fi atribuite spre folosinţă persoanelor fizice care locuiesc în acestea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!