Toader: Ministerul Justiţiei a preluat oficial Preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne

Toader: Ministerul Justiţiei a preluat oficial Preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne

Ministerul Justiţiei a preluat, oficial, Preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, a anunţat, sâmbătă seara, ministrul Tudorel Toader, într-o postare pe pagina sa de Facebook .

Potrivit sursei citate, în perioada 6-7 decembrie, Tudorel Toader a participat, la Bruxelles, la ultima reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, sub egida preşedinţiei Austriei. Vineri, la finalul Sesiunii Justiţie, ministrul justiţiei a preluat oficial Preşedinţia acestei formaţiuni, ce va fi exercitată de către România începând cu 1 ianuarie 2019.

Ministrul justiţiei a fost însoţit la reuniune de Reprezentantul Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, ambasadorul Luminiţa Odobescu, precum şi de o parte din echipa tehnică din cadrul Ministerului Justiţiei şi a Reprezentanţei Permanente a Românei.

"În cadrul acestei reuniuni, miniştrii de justiţie au adoptat abordarea generală cu privire la propunerea de directivă privind contractele de vânzări de bunuri, propunerea de reformare a Regulamentului Bruxelles II bis şi propunerea de Regulament privind ordinele europene de furnizare şi conservare a probelor electronice în materie penală. Pe agendă s-au mai aflat informări privind stadiul operaţionalizării Parchetului European, pregătirea de către Comisia Europeană a mandatelor de negociere privind cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia de la Budapesta privind criminalitatea informatică şi, respectiv, un acord între UE şi SUA privind probele electronice în materie penală", se arată în aceeaşi postare.

Sursa citată mai precizează că, în marja reuniunii, ministrul român a avut scurte întrevederi cu comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova precum şi cu omologii săi din Austria, Luxemburg şi Croaţia.

"Fiind ultimul Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei austriece, viitoarea Preşedinţie a României la Consiliul UE a prezentat priorităţile sale în domeniul justiţiei pentru semestrul I al anului 2019, între care: avansarea negocierilor referitoare la propunerea de Regulament privind probele electronice în materie penală şi obţinerea abordării generale asupra propunerii de Directivă din acelaşi pachet legislativ; finalizarea dosarului privind Regulamentul Bruxelles II bis; numirea procurorului-şef european şi consolidarea recunoaşterii reciproce în materie penală",se mai arată în postare. AGERPRES / (AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Tudorel Toader /Facebook.com


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”