Toader: În OUG pe legile Justiţiei preluăm ce trebuie preluat, ce se poate prelua din recomandările Comisiei de la Veneţia
Ministrul Tudorel Toader a declarat joi, după întâlnirea avută la Parlament cu liderii coaliţiei de guvernare, că în ordonanţa de urgenţă care urmează să fie emisă pe tema legilor Justiţiei vor fi preluate din recomandările Comisiei de la Veneţia "ceea ce trebuie preluat" şi "ceea ce se poate prelua".
"Ne-am întâlnit pentru a informa, cum este şi normal, în legătură cu discuţiile pe care le-am avut la Strasbourg zilele acestea. (...) Am convenit cu cei de la Comisia de la Veneţia anumite soluţii legislative pe care să le preluăm din avizul preliminar şi am comunicat liderilor alianţei ceea ce am stabilit şi să vedem dacă, în continuare, nu putem prelua sau nuanţa sau îmbunătăţi şi alte recomandări dintre cele care sunt în aviz. Aceasta a fost discuţia cu liderii alianţei. Vă spuneam că nu vă voi spune (despre conţinutul OUG - n.r.) pentru ca membrii CSM să nu afle din presă", a afirmat Tudorel Toader, după întâlnirea cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.
Ministrul Justiţiei a susţinut că este vorba despre propuneri pe care le-a făcut el şi nu i le-au dat liderii coaliţiei.
"Vom prelua ceea ce trebuie preluat, vom prelua ceea ce se poate prelua. Nu vă voi spune nici în tot, nici în parte ce voi prelua", a spus Toader, întrebat dacă OUG va prelua toate recomandările Comisiei de la Veneţia referitoare la legile Justiţiei.
El a spus că urmează să pună textul ordonanţei în circuitul procedural.
"Mă duc acum la minister şi îi dau drumul acum", a adăugat Toader.
În legătură cu afirmaţiile preşedintelui României potrivit cărora această OUG nu trebuie să fie un pretext pentru rezolvarea unor probleme penale ale unor politicieni, ministrul a fost întrebat dacă există acest risc.
"În înţelegerea dânsului cred că da, în înţelegerea mea, categoric nu", a precizat Tudorel Toader.
Liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu s-au întâlnit, joi, cu ministrul Tudorel Toader pentru a discuta despre textul ordonanţei de urgenţă pe tema legilor Justiţiei. Întâlnirea a avut loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor. AGERPRES