Toader: Am făcut solicitarea de a deveni notar în baza Legii Curţii Constituţionale
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat marţi seară că a făcut solicitarea de a deveni notar public în baza Legii Curţii Constituţionale, care prevede că un fost judecător constituţional poate activa ca notar sau avocat fără examen.
"Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public. În ce bază am făcut solicitarea? În baza legii. Care lege? Legea Curţii Constituţionale, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecător constituţional, la cerere, fostul judecător se poate face notar sau avocat, evident definitiv, fără examen. Prin urmare, solicitarea către Uniunea Notarilor am făcut-o în baza legii, a acestui articol 69 alineat 4 dintr-o Lege 168 care modifică Legea 47/1992 a Curţii Constituţionale. Am solicitat în acelaşi timp dobândirea calităţii de notar public, în acelaşi timp, repet, şi suspendarea din funcţie; permite legea, legea notarilor, pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitate", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.
El a adăugat că este un drept conferit de lege care nu presupune "nicio marjă de apreciere din partea nimănui".
"Cererea este motivată pe baza textelor de lege la care am făcut referire, că este un drept conferit de lege, că exercitarea acestui drept nu presupune nicio marjă de apreciere din parte nimănui. Dacă cineva ar fi apreciat, dau curs solicitării, nu dau curs solicitării, în ce condiţii, se putea discuta, după părerea mea, despre o notă de subiectivism, dar în condiţiile date textul de lege îţi creează această vocaţie, acest drept, pe care, sigur, îl exerciţi sau nu, după cum îţi este opţiunea", a spus Toader.
Parchetul General a precizat marţi, la solicitarea AGERPRES, că a deschis un dosar penal în care verifică dacă ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a procedat corect atunci când a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar public.
"Urmare a unui denunţ, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat un dosar penal având obiectul la care faceţi referire. La data de 7 septembrie 2018, prin ordonanţă, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunile de abuz în serviciu (prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal) şi folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane (art. 301 alin. 1 Cod penal)", au precizat reprezentanţi ai Parchetului General. AGERPRES