Titularizare 2023. Mâine, proba scrisă. Peste 6.800 de catedre, disponibile
Proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar sesiunea 2023 are loc pe 12 iulie. Examenul durează patru ore, începând cu ora 9.00 și e organizat în 105 centre.
Foto: Arhivă
Durata concursului se poate prelungi cu maximum două ore pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.
În perioada de înscriere candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe. S-au înscris peste 31.900 de candidați, dintre care peste 5.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului. Subiectele pentru cele 112 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro .
La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural.
Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:
- Educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.154);
- Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (962);
- Profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică (953);
- Educator puericultor (695).
Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor de educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 7.100 de candidați), respectiv posturilor de învățători/profesor pentru învățământul primar cu predare în limba română (peste 4.400 de candidați). De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport (peste 2.800 de candidați), limba și literatura română (peste 1.900 de candidați) și limba engleză (peste 1.500 de candidați).
Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat . Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 26 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.
Organizarea și desfășurarea probei scrise sunt asigurate de inspectoratele școlare (prin comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului), iar coordonarea metodologică revine Ministerului Educației.
Sălile de multiplicare a subiectelor, sălile de concurs și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de concurs, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor la proba scrisă sunt dotate cu camere de supraveghere audio-video.
Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Sursa: adevarul.ro