Tiraspolul face tot posibilul ca școlile cu predare în limba română să dispară (Iovcev)
Administrația regimului separatist din Transnistria face tot posibilul ca școlile cu predare în limba română să dispară, a tras un semnal de alarmă directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Ion Iovcev, unul dintre cei mai curajoși apărători ai limbii române în stânga Nistrului, într-un interviu acordat marți Radio Chișinău.
'Se face tot posibilul ca aceste școli să fie distruse. Se fac presiuni și prin intermediul mass media tiraspolene, radio, televiziunea lor ca să ne discrediteze, să mă arate pe mine personal în fața transnistrenilor ca principalul responsabil de condițiile în care activează instituția noastră', a spus Iovcev, subliniind că există probleme legate de lipsa de sedii adecvate și chiria mare a clădirilor pentru școlile cu predare în limba română.
În interviul ocazionat de începerea anului școlar la 1 septembrie în Republica Moldova, el a spus că toate 'aceste probleme vechi' au făcut obiectul unei prime discuții cu noul ministru al educației al Republicii Moldova, Corina Fusu, la care au participat toți directorii celor 8 instituții de învățământ din stânga Nistrului cu predare în limba română.
'Clădirea e mică, exteriorul poate nu este atât de frumos, în interior seamănă cu o casă românească, casa unei familii, în care administrația, profesorul, elevul reprezintă un întreg și sunt niște relații deosebite între noi. Greutățile prin care trecem ne fac să fim uniți', a spus Iovcev, referindu-se la liceul pe care îl conduce. 'Nu avem cantină, sală de sport, însă avem săli de clasă, avem cabinet de informatică foarte bun', a explicat el, adăugând că toate cele opt școli cu predare în limba română din Transnistria au primit donații de mobilier școlar, calculatoare etc, în valoare 200.000 de lei (moldovenești), de la primăria Chișinăului.
Pe lângă lipsuri, directorul Liceului Lucian Blaga a atras atenția că scade numărul copiilor care frecventează școlile cu predare în limba română. 'Migrația și situația în care se află moldovenii din stânga Nistrului îi fac să plece. Foarte mult influențează și presiunea care se face din partea administrației și a mass-media locale', a argumentat directorul Iovcev, adăugând că 'mulți nici nu știu de existența acestor instituții (de învățământ) pentru că (regimul de la Tiraspol) a deschis școli alternative, așa-numitele școli moldovenești, cu caractere chirilice, cu manuale pentru moldoveni editate la Tiraspol'.
Totuși, Liceul 'Lucian Blaga' a reușit să-și păstreze contingentul de elevi pe care l-a avut și anul trecut. 'În prezent avem 140 de elevi, în clasa întâi avem 10. Nu e o problemă, pentru că în anumiți ani, am început și cu 6 elevi, dar mai vin pe parcurs', spune el. Din cauza presiunilor constante ale administrației de la Tiraspol, liceul 'Lucian Blaga' riscă să fie închis, a avertizat Ion Iovcev.
'Pericolele sunt mari. Ei au înțeles că nu prin distrugerea directă, nu prin presiunile pe care le-au făcut în anul 1994, când au intrat și devastat sau, în 2004, când au luat clădirea și au distrus totul (după jumătate de an am reluat totul pentru că de partea noastră a fost întreaga comunitate internațională), ori prin metodele din 2014, când au trimis miliția, tot felul de comisii fiscale, procuratura....', a afirmat Iovcev, indicând că Tiraspolul speră acum ca școlile cu predare în limba română să dispară prin moarte naturală, deschizând școli și grădinițe moldovenești cu grafie chirilică și intimidând oamenii.
Într-o situație de criză, regimul de la Tiraspol a făcut cheltuieli enorme pentru a sărbători la 2 septembrie 25 de ani de proclamarea unilaterală a independenței față de Republica Moldova, povestește el. 'De unde se găsesc atât de multe resurse financiare — totul este în reparație, strada centrală schimbată, piața centrală lărgită. Mass media vorbesc despre dușmanul numărul unu — Republica Moldova și România, în timp ce NATO este în prag. Toate aceste lucruri îi sperie pe oameni să-și aducă copiii la noi', recunoaște el, adăugând că, în pofida acestor presiuni, unii locuitori ai Transnistriei sunt curajoși și își înscriu copiii în școlile cu predare în limba română. AGERPRES