TIR condus de un român, pe contrasens pe o autostradă din Croația. Riscă o amendă de 6.500 de euro și închisoare VIDEO

TIR condus de un român, pe contrasens pe o autostradă din Croația. Riscă o amendă de 6.500 de euro și închisoare VIDEO

Șoferul are 37 de ani și a fost depistat de poliția croată după ce mai mulți șoferi au alertat autoritățile. Imaginile cu TIR-ul pe contrasens au fost surprinse de o cameră de supraveghere.

Departamentul de Poliție Varaždin a confirmat pentru jurnaliștii 24 Sata că, miercuri, în jurul orei 11.40, a primit o serie de sesizări despre un camion care a intrat pe sensul greșit al autostrăzii A4, venind din direcția stației de taxare Breznički Hum.

În imagini se vede cum TIR-ul intră greșit pe autostradă, pe contrasens, apoi șoferul întoarce blocând toată circulația.

Conform presei croate, șoferul este un român în vârstă de 37 de ani. Când polițiștii au dat de urma lui, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Pentru infracțiunile comise , românul riscă o amendă de 6.480 de euro, 120 de zile de închisoare, precum și impunerea unei măsuri de protecție care interzice utilizarea unui permis de conducere străin pe teritoriul Republicii Croația, pentru următorii doi ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin