Vestigii și sit-uri din nordul extrem al Moldovei, unele unicat în România, spun povestea puțin cunoscută dar incitantă a unei lumi barbare de mult dispărută. Este vorba, mai ales despre cetăți, tezaure, arme și așezări misterioase.

Acum mai bine de două milenii, civilizațiile epocii fierului înfloreau în ținuturile de la nord-est de Carpați. Pe teritoriul de astăzi al Moldovei de nord , triburile traco-geților și mai apoi cele ale dacilor au construit cetăți, așezări, au purtat războaie și au făcut comerț. Amintirea acestor neamuri războinice dăinuie încă în nordul extrem. Din păcate doar o parte a acestor vestigii au fost cercetate din punct de vedere arheologic, finanțările precare ale muzeelor fiind principala cauză. În ultimii ani, se încearcă însă tot mai mult cercetarea acestor sit-uri cu ajutorul tehnologiei moderne, grație strădaniei specialiștilor în domeniu. O parte a descoperirilor efectuate de-a lungul timpului, în sit-uri precum Lozna, Ibăenști, Cotu-Copălău sau Stâncești, sunt absolut fascinante, unele unicat în România și de o valoare incredibilă.

Războinicii de pe culmile Ibăneștilor

Una dintre cele mai misterioase fortificații getice din nordul României, se află pe Măgura Ibăneștilor, în județul Botoșani. Descoperită în anul 1891, inițial de țăranii care extrăgeau piatră din cariera, din apropiere, cetatea a fost cercetată parțial și fără lucrări arheologice de amploare. Este situată pe un deal foarte înalt, cu o înălțime de 385 de metri, și un platou impresionat care domină codrii Herței, asigurând o bună observarea a teritoriului, din toate părțile.

Din cercetările efectuate până în prezent reiese faptul că această cetate se întinde pe o suprafață de două hectare și a fost locuită din secolul al VII lea până în secolul al III lea, ÎHR. Pe scurt, este vorba despre o așezare fortificată traco-getică din La Tene, a doua epocă a fierului. Așezarea era fortificată cu șanțuri și valuri de pământ, dar cel mai probabil și cu palisadă. Au fost cercetate atât șanțul cât și valul, fiind reconstituită forma fortificației. În interiorul incintei, în cadrul puținelor cercetări efectuate s-au găsit obiecte ceramice, capace, căni, strachine. Interesant este faptul că traco-geții care au locuit cetatea aveau cunoștințe de inginerie. Drept dovadă stau lespezile de gresie locală, utilizate pentru a împiedica surparea valului de pământ și a palisadei.

Cetatea a fost ridicată cel mai probabil pentru supravegherea ținuturilor din zona Codrilor Herței și a Dorohoiului, de astăzi, fiind un teritoriu străbătut de călăreții de stepă, veniți mai ales peste vadurile Prutului. Nu se știe de ce a fost întreruptă locuirea cetății, mai ales că ocupa o poziție strategică incredibilă. Ibăneștiul este de altfel, cum spun istoricii și oamenii de cultură locali, unul dintre cele mai vechi sate din aceste ținuturi, cu tradiții și obiceiuri arhaice, greu de întâlnit în alte părți. Există inclusiv obiceiuri care aduc aminte de o tradiție marțială aparte, inclusiv o confruntare ritualică, între ”văleni„ și ”deleni„. Legendele locului spun că cetatea a fost locuită de războinici puternici care luptaseră cu neamurile sciților, conduși de doi frați numiți Iban. Oamenii locului, cei mai în vârstă, vorbesc inclusiv de mari prăzi de război îngropate în secret, pe undeva prin cetate. Apărate însă de blesteme puternice.

Cetățile geților și comoara ascunsă

Poate cele mai impresionante cetăți traco-getice din nordul Moldovei sunt cele din satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu ,județul Botoșani. Este vorba despre o adevărată comoară arheologică, două cetăți, lipite una de cealaltă și întinse pe o suprafață de peste 80 de hectare. Au o vechime de aproximativ 2500 de ani și au fost puternic fortificate cu un val de pământ înalt de câțiva metri, plus, cel mai probabil, palisadă. Cetățile au fost descoperite la finele anilor 50 și cercetate parțial, în perioada 1960-1970, de soții Adrian și Marilena Florescu, doi reputați arheologi ieșeni.

În baza cercetărilor s-a ajuns la concluzia că cetățile au o dimensiune impresionantă și au fost locuite timp de 300 de ani, din secolul al VI lea până în secolul al III lea. La fel ca și în cazul căteții de la Ibănești, cel mai probabil aceste așezări fortificate erau destinate apărării împotriva sciților dar și altor călăreți războinici. Foarte probabil, și clanurile traco-getice din regiune, luptau între ele pentru resurse, influență, teritoriu, aceste cetăți fiind și o afirmare a puterii căpeteniilor locale. Tot în urma cercetărilor din anii 60-70, sub o locuință, din interiorul unueia dintre cetăți a fost descoperit un tezaur incredibil. Este vorba despre opt piese, dintre care trei de aur, cu o simbolistică aparte. Cea mai impresionantă este o aplică din aur, cu motive zoomorfe.

Mai precis, este un animal mitologic, cu cap de porc mistreț, corp de pește și coadă de pasăre. Specialiștii spun că sunt obiecte de origine scitică. Luate cel mai probabil pradă de război, de un luptător get de la Stâncești și bine ascunse, sub podeaua unui bordei. Piesele sunt de harnașament și împodobeau, posibil, calul unei căpetenii sau a unui călăreț de vază scit, ucis și lăsat fără echipament. Din păcate, cetățile de la Stâncești, deși cu potențial arheologic deosebit, au fost cercetate doar 10%. Și din cauza faptului că o parte a terenului cetăților, a fost cedat în mod halucinant, sătenilor, prin aceea lege a retrocedărilor din anii 90. Sunt zone unde se cultivă efectiv porumb. Se presupune că locuirea la Stâncești a fost întreruptă după invaziile bastarnilor.

Punctul strategic din poiană

O altă cetate din aproximativ aceeași perioadă, stăpânită tot de războinici traco-geți, a fost cea descoperită în satul Cotu,comuna Copălău, județul Botoșani.Cetatea a fost descoperită în anul 1973 dar cercetările întreprinse de arheologii botoșăneni, Paul Șadurschi și Octavian Șovan s-au extins până în anul 2004. Și în acest caz, nu a putut fi cercetată întreaga suprafață a cetății, din cauza vegetației abundente dar și, ulterior, anilor 90, fondurilor reduse. Cetatea de la Cotu-Copălău se află într-o poiană, numită Poiana Costăchel, pe platoul dealului Jorovlea.

Conform specialiștilor care au studiat cetatea, aceasta are o suprafață de aproximativ 5 hectare, avea la fel ca și la Stâncești sau Ibănești, șanț de apărare, val de pământ și cel mai probabil palisadă. Cetatea avea un rol militar cert, aflându-se într-o zonă strategică, prin care putea fi supravegheată o zonă întinsă. „Inițial terenul a fost defrișat pentru a permite o bună vizibilitate la mari distanțe dând posibilitatea să fie bine supravegheată valea Miletinului la limita estică a podişului Sucevei, care depăşeşte spre est cursul Siretului, mărginindu-se printr-un abrupt spre est, care poate fi observat spre sud pe teritoriul judeţului Botoşani, până în părţile Flamânzilor şi Frumuşicăi”, precizează Paul Șadurschi și Octavian Șovan în „Cetatea getică de la Cotu-Copălău„, din revista de specialitate, Hierasus.

Satul lacustru, unic în România

În satul Lozna, din comuna cu același nume din județul Botoșani, într-o mlaștină preistorică, astăzi monument al naturii, a fost descoperită o așezare lacustră, unică în România. Specifică mai degrabă popoarelor nordice, acest sat dacic, vechi de peste 2000 de ani, se afla poziționat într-o zonă acvatică. Mai precis, locuințele erau amplasate pe niște platforme, susținute pe niște piloni de lemn, care le ridicau deasupra nivelului apei. În plus, platformele lacuste erau legate între ele cu poduri de lemn. Se circula, așa cum arată descoperirile și cu ajutorul unor bărci din trunchiui de copac. Așezare a fost descoperită în anii 50 de muncitorii care căutau turbă în mlaștină.

Din păcate, multe structuri, platforme și bărci s-au pierdut, deteriorându-se atunci când au fost scoase de săteni. Odată cu intervenția arheologilor, a fost salvat un pod, care se află și astăzi la Muzeul Județean de Istorie Botoșani. În plus, în aceeași mlaștină a fost descoperit un tezaur aparte, format din arme și unelte din fier. În special arme de inspirație celtică, pumnale și vârfuri de lance, dar și multe piese ale unui atelier de fierărie. Cel mai probabil a fost o depunere ritualică. În rândul pieselor descoperite, este și un fel de gheară metalică, cu funcționalitate misterioase. Arheologul Paul Șadurschi credea că este o armă deosebită, dar pe care nu știm exact cum o foloseau războinicii daci. Așezarea era locuită atât de războinici, după cum arată armele și piesele de harnașament descoperite dar și de meșteșugari, din secolul al II lea îHr până în secolul III d Hr.

Ținuturile dacilor din nord

Județul Botoșani de astăzi a fost un adevărat ținut al traco-geților și dacilor din nord. Pe lângă cetățile și așezarea menționată au mai fost descoperite așezări ale dacilor liberi la Ipotești și Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, dar și la ”Groapa lui Ichim„, municipiul Botoșani, plus în numeroase alte puncte din județ. Cetăți au fost descoperite la Stăuceni și în zona Păltinișului, pe malul Prutului. Cetățile traco-getice din secolele V și III îHr de pe teritoriul județului Botoșani au fost scanate cu ajutorul tehnologiei LIDAR ajutând specialiștii să tragă concluzii ulterioare.

” Între secolele 5-3 î.Hr. în spaţiul est-carpatic s-au ridicat un număr însemnat de cetăţi care impresionează şi astăzi prin dimensiunile lor, martore ale unor eforturi colective de amploare. O microzonă interesantă din acest punct de vedere este reprezentată de arealul nordic al Podişului Moldovei, circumscris în linii mari teritoriului actual al judeţului Botoşani. La acest moment se cunosc din literatura de specialitate trei incinte fortificate ce aparţin acestei perioade: cetatea de la Cotu-Copălău, cele două cetăţi de la Stânceşti (comuna Mihai Eminescu), cetatea de la Ibăneşti, respectiv cetatea de la Victoria - Şanţul Caterinei (comuna Stăuceni). Analiza scanărilor LIDAR, obţinute ca urmare a unui protocol de colaborare încheiat între Institutul de Arheologie din Iaşi şi ABA Prut Bârlad, ne permite efectuarea unor observaţii utile asupra planimetriei acestor cetăţi, dar şi a zonelor înconjurătoare. ”, se arată în lucrarea ” Cetăţi din Epoca Fierului pe teritoriul actual al judeţului Botoşani (sec. 5-3 î.Hr.).O perspectivă LIDAR”, a specialiștilor Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie din Iaşi, România) și Adela Kovács (Muzeul Judeţean Botoşani, România).