Tineri spanioli, în extaz pe Transfăgărășan: „Realitatea ne-a depășit visele. Excursia ne-a schimbat viața“ VIDEO

Tineri spanioli, în extaz pe Transfăgărășan: „Realitatea ne-a depășit visele. Excursia ne-a schimbat viața“ VIDEO

Un cuplu de spanioli a avut parte de o excursie de neuitat în România, în timp ce călătoreau cu rulota lor prin țară. Cei doi turiști au parcursul celebrul Transfăgărășan, au filmat și au trăit la maxim fiecare moment magic petrecut în mijlocul naturii sălbatice.

Cei doi tineri sunt uluiți de ceea ce au văzut pe Transfăgărășan FOTO captură video Tik Tok

Cei doi tineri sunt uluiți de ceea ce au văzut pe Transfăgărășan FOTO captură video Tik Tok

„Am intrat pe Transfăgărășan, cel mai frumos drum din lume, dar și unul dintre cele mai periculoase, deoarece este o zonă locuită de o mulțime de animale sălbatice, în special urși. Dar pentru noi ne-a oferit câteva momente magice, am avut norocul să ne bucurăm de o vulpe și de trei urși impresionanți în habitatul lor natural, în libertate, pierduți în mijlocul muntelui. Încă o dată, realitatea ne-a depășit visele . Această excursie ne-a schimbat viața pentru totdeauna.”, își încep povestea cei doi tineri spanioli care au vizitat România.

Cuplul a fost uluit de frumusețea Transfăgărășanului, considerat unul dintre cele mai spectaculoase drumuri de munte din lume. Tinerii iberici au respectat însă regulile impuse de autorități, având în vedere că zona este locuită de numeroase animale sălbatice, în special de urși.

„Este cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi”

În timp ce se aflau pe drum, cei doi au surprins într-un clip live reacțiile lor sincere și uimitoare în momentul în care au întâlnit o vulpe sălbatică și apoi trei urși în habitatul lor natural. Entuziasmul lor este debordant, iar întâlnirea cu animalele sălbatice a fost un moment cu adevărat special și de neuitat.

„Uite ce e acolo? O vulpiță sălbatică! Dar nu e singurul lucru care ne așteaptă. Uite! Sunt 2, sunt 2, oh nu sunt 3! Vine spre noi, vine spre noi! John e aici, John nu mișca! Sunt foarte emoționată, ce nebunie, da, au fost 3 urși. Și da, a fost incredibil. Urmăriți-ne pentru a continua să călătoriți cu noi”, a comentat tânăra spaniolă într-un clip postat pe Tik Tok.

„Întâlnirea cu animalele sălbatice în habitatul lor natural, libere în mijlocul naturii este incredibilă, este cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi, continuăm să visăm! Mulțumim, Camper Life, pentru că ne-ați permis să ne bucurăm de aceste momente de neuitat. Ceea ce am trăit ieri a fost neprețuit și când te gândești că eram pe cale să ne schimbăm cursul. Mulțumim destinului pentru că ne-a dus în acest loc și vă mulțumim vouă că ne-ați însoțit în această aventură extraordinară. Drumul continuă”, au adăugat cei doi în alt clip postat ulterior.

„România este o țară foarte frumoasă”

Tinerii spanioli le-au explicat urmăritorilor lor că Transfăgărășanul poate deveni aglomerat vara, deoarece este faimos pentru frumusețea sa și șansa de a vedea urși în habitatul lor natural. Cuplul a ținut să precizeze extrem de clar că hrănirea urșilor este interzisă și periculoasă, iar animalele sălbatice trebuie respectate în mediul lor natural.

„Nu trebuie să uităm că sunt animale sălbatice și trebuie să le respectăm spațiul, deoarece noi suntem cei care am construit un drum în mijlocul habitatului lor. Și da, România este o țară foarte frumoasă și o să vă povestim tot ce descoperim în această nouă țară.”, este concluzia celor doi tineri din Spania.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…