Timp de aşteptare de 30 de minute la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse

Timp de aşteptare de 30 de minute la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse

Timpul de aşteptare la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, este de 30 de minute pentru camioane şi de 20 de minute pentru autoturisme, autorităţile de frontieră suplimentând personalul şi numărul arterelor de circulaţie pentru a evita aglomeraţia la întoarcerea turiştilor din minivacanţa de Sfânta Maria.

"Dacă la începutul minivacanţei de Sfânta Maria am avut valori alte traficului la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse şi de şapte ori mari faţă de o zi obişnuită, acum, la finalul acestei vacanţe, colegii bulgari au luat măsuri pentru a nu se crea aglomeraţie la revenirea turiştilor în România şi au suplimentat efectivele astfel încât acum se lucrează pe şase-şapte artere de circulaţie la intrarea în România, faţă de patru artere folosite în mod obişnuit", a declarat luni, pentru AGERPRES, inspectorul şef adjunct al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.

Potrivit ITPF Giurgiu în minivacanţa de Sfânta Maria, respectiv în perioada 15-18 august, au ieşit din ţară 111.398 de persoane cu 31.161 mijloace de transport. AGERPRES / (AS - autor: Camelia Bigan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda