Timişoara: Membru al familiei Cârpaci, cercetat după ce a încercat să mituiască un poliţist local

Timişoara: Membru al familiei Cârpaci, cercetat după ce a încercat să mituiască un poliţist local

Un bărbat de 40 de ani din Timişoara, care, potrivit unor surse judiciare, este membru al familiei de romi Cârpaci, este cercetat după ce i-a oferit 50 de euro unui poliţist local ca acesta să nu sesizeze autorităţile pentru lucrări făcute fără autorizaţie la un imobil monument istoric.

Timişoara: Membru al familiei Cârpaci, cercetat după ce a încercat să mituiască un poliţist local (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Judeţeană Timiş, un bărbat de 40 de ani este cercetat pentru dare de mită, după ce a fost prins în flagrant de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor în timp ce oferea 50 de euro unui poliţist local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul, însoţit de concubina sa, a mers la sediul Direcţiei Poliţiei Locale Timişoara, unde i-ar fi oferit unui agent 50 de euro, pentru a nu sesiza organele de urmărire penală în cazul lucrărilor fără autorizaţie realizate de femeie la imobilul proprietate personală, considerat monument istoric.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru dare de mită.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul de 40 de ani face parte din familia de romi Cârpaci din Timişoara, cunoscută pentru deţinerea mai multor imobile în oraş, printre care şi un corp de clădire în care a funcţionat Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu".

La rândul său, primarul Nicolae Robu a anunţat, pe Facebook, că "în Timişoara s-a dus vremea când romii puteau construi orice şi oricum".

"Un cetăţean rom care a construit ilegal a fost prins în flagrant încercând să mituiască un poliţist local, pentru a i se trece cu vederea ilegalitatea! Morala: 1. În Timişoara s-a dus vremea când romii puteau construi orice şi oricum - turnuleţe, etaje suplimentare etc - fără să-i deranjeze nimeni! Aviz tuturor, indiferent de etnie! şi 2. Ce s-a construit ilegal trebuie demolat! Legea-i lege, pentru toata lumea!", a scris Robu.

Familia Cârpaci este una dintre cele mai bogate familii de romi din Timişoara, având 144 de proprietăţi - vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii -, majoritatea în zona centrală a oraşului, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş. Printre imobilele intrate în proprietatea acestei familii se numără şi o clădire aparţinând Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu”.

Presa locală a relatat deseori despre Vişinel Stanca şi Ionelaş Cârpaci ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogăţit în timpul administraţiei fostului primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu , al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul oraşului, în urma unor retrocedări.

La Timişoara au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS