Timişoara: Bucăţi dintr-un bust din bronz a cărui dispariţie nu fusese sesizată, găsite într-o curte

Timişoara: Bucăţi dintr-un bust din bronz a cărui dispariţie nu fusese sesizată, găsite într-o curte

Poliţiştii din Timişoara au descoperit, marţi, în curtea unui bărbat, în timp ce căutau persoanele care au furat, duminică şi luni, busturile din bronz ale lui Victor Babeş şi Aurel Cândea, bucăţi dintr-o statuie ce-l înfăţişa pe Emanuil Ungureanu şi a cărei dispariţie nu fusese sesizată.

Timişoara: Bucăţi dintr-un bust din bronz a cărui dispariţie nu fusese sesizată, găsite într-o curte (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Bucăţi dintr-un bust din bronz din Timişoara, a cărui dispariţie nu fusese sesizată, au fost găsite de poliţişti în curtea unui bărbat din oraş, în timp ce oamenii legii făceau cercetări pentru identificarea şi prinderea persoanelor care au furat busturile din bronz ale lui Victor Babeş şi Aurel Cândea, realizate de sculptorul Romul Ladea şi aflate pe lista monumentelor istorice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii nu au putut preciza când a fost furat cel de-al treilea bust din bronz care îl înfăţişa pe Emanuil Ungureanu şi care a fost realizat în anul 1931 de către sculptorul Gheorghe Groza. Bustul, aflat pe lista monumentelor istorice, era amplasat în Piaţa Iancu Huniade din centrul Timişoarei.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în curtea căruia au fost găsite bucăţile din statuie a declarat că le-a cumpărat de la cetăţeni de etnie romă.

Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru identificarea şi tragerea la raspundere a persoanelor care au furat cele trei busturi din bronz din Timişoara şi, de asemenea, verifică autenticitatea declaraţiilor bărbatului în curtea căruia au fost găsite bucăţile din statuie.

Emanuil Ungureanu a fost avocat, filantrop, om de cultură bănăţean dedicat emancipării culturale a românilor bănăţeni. A participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, ca reprezentant al Banatului.

Luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Ancuţa Morariu, declara corespondentului MEDIAFAX că busturile lui Aurel Cândea şi Victor Babeş, realizate de sculptorul Romul Ladea, au fost furate, duminică şi luni, de pe soclurile de pe o stradă din Timişoara.

Bustul lui Victor Babeş era amplasat în faţa Institutului de Sănătate Publică de pe bulevardul Victor Babeş din Timişoara. Bustul a fost turnat în bronz în anul 1930 şi a fost aşezat pe un soclu realizat din marmură de Ruşchiţa. Victor Babeş a fost un celebru bacteriolog şi morfopatolog, membru al Academiei Române din 1893.

Bustul doctorului Aurel Cândea se afla pe aceeaşi stradă, la o distanţă de doar câţiva metri de cel al bustului lui Victor Babeş, chiar în faţa Clinicii de Obstetrică-Ginecologie Bega. A fost realizat în anul 1931, în urma unor donaţii ale medicilor din clinică. Aurel Cândea a fost primul director al Clinicii Bega din Timişoara.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”