Timiș: Titu Bojin a scăpat și de condamnarea pentru conflict de interese, în urma unei decizii a Curții de Apel
Magistrații Curții de Apel Timișoara (CAT) au dispus, marți, încetarea definitivă a procesului penal pornit împotriva inculpatului Titu Bojin, fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Timiș și actual director la Administrația Apelor Banat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conflict de interese, după ce anterior acesta fusese condamnat la Tribunalul Timiș la un an și o lună cu suspendare în legătură cu aceste două infracțiuni.
Curtea de Apel a menținut și decizia de achitare a lui Titu Bojin pentru abuz în serviciu, infracțiune pentru care de asemenea fusese trimis în judecată de către procurorii Parchetului General în cadrul aceluiași dosar.
''Curtea de Apel Timișoara admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul B.T. împotriva sentinței penale (...) pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr.7695/30/2015. Desființează în parte sentința apelată și rejudecând cauza (...) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.T. pentru săvârșirea a două infracțiuni de conflict de interese (...). Menține în rest dispozițiile sentinței apelate'', arată Soluția Curții de Apel Timișoara, care este definitivă.
Bojin a fost acuzat că și-ar fi favorizat firma familiei sale prin încheierea unor contracte cu Direcția Apelor Banat, pe care acesta o conducea la data faptelor.
Dosarul respectiv a dus la înlăturarea lui Titu Bojin din funcția de președinte al PSD Timiș, înainte de alegerile locale din 2016, când a fost înlocuit de Sorin Grindeanu.
AGERPRES / (AS — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă)