Timiş: Personalul medical al penitenciarului a intervenit pentru acordarea primului ajutor lui Lepa, susţin reprezentanţii instituţiei

Timiş: Personalul medical al penitenciarului a intervenit pentru acordarea primului ajutor lui Lepa, susţin reprezentanţii instituţiei

Personalul medical al Penitenciarului Timişoara a intervenit luni, în jurul orei 6,30, pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului Marcel Lepa, care a săvârşit un act de suicid prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deţinere, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, subcomisar de penitenciare Ramona Ilieş, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgenţă 112. Echipajul SMURD a constatat decesul la ora 7,15, după efectuarea manevrelor de resuscitare.

În conformitate cu procedurile legale, administraţia locului de deţinere a anunţat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanşat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului, menţionează sursa citată.

Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului aflat în misiune, Cristian Amariei, a fost găsit spânzurat, luni dimineaţa, în celula sa din Penitenciarul Timişoara, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare . AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda