Timiș: Percheziții la suspecți de evaziune fiscală și spălare de bani
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează, joi dimineața, șase percheziții pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin, la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, precum și la sediile sociale ale societăților administrate de aceștia, anunță Biroul de presă al Poliției Timiș, citat de AGERPRES.
Prejudiciul este estimat la aproape 370 000 de lei.
"Polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice — IGPR, efectuează șase percheziții pe raza județelor Timiș și Caraș-Severin, la domiciliile a trei persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, precum și la sediile sociale ale firmelor administrate de aceștia", arată comunicatul.
La activități participă și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, în cursul anului 2011, bănuiții, în calitate de reprezentanți legali, respectiv, asociați, administratori sau împuterniciți a două societăți comerciale, ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând achiziții de bunuri și prestări de servicii în domeniul construcțiilor.
Prin aceste operațiuni există suspiciuni că ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu aproape 370.000 de lei.
Ulterior, aceștia ar fi efectuat tranzacții financiare constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate efectuate de persoane interpuse sau de rularea acestor valori prin conturile bancare ale societăților, urmărindu-se astfel disimularea provenienței și circulației banilor, menționează sursa citată.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților.