Timiş: O minoră s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc; a fost transportată la spital cu multiple traumatisme

Timiş: O minoră s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc; a fost transportată la spital cu multiple traumatisme

O adolescentă de 15 ani, din Timişoara, s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din municipiu, luni, fiind ulterior preluată, în stare de conştienţă, de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Timiş şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse medicale, tânăra are multiple traumatisme interne, la nivelul coloanei toracice, lombare şi pelviene, dar şi contuzii pulmonare.

Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi aruncat de la etajul 5 al unui bloc din municipiu, iar la faţa locului s-a confirmat evenimentul. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor cauzelor şi condiţiilor producerii incidentului.

De asemenea, au fost sesizaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.

Martorii spun că victima s-ar fi certat cu părinţii înainte de a recurge la necugetatul gest. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!