Timiş: Mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru doi tineri care au ucis un taximetrist

Timiş: Mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru doi tineri care au ucis un taximetrist

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis, luni, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, la cererea Parchetului de pe lângă instanţa judeţeană, pe numele a doi tineri de 15 şi 17 ani, inculpaţi pentru uciderea unui taximetrist pe raza comunei Darova.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, duminică, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi inculpaţi minori, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat în scop de folosinţă.

"În noaptea de 13/14 iunie 2018, după o înţelegere prealabilă privind uciderea unei persoane cu scopul de a obţine un autoturism pentru a fugi de acasă, cei doi minori au comandat un taxi pe care l-au aşteptat în faţa parcului din localitatea Darova. După urcarea în taxi, cei doi minori i-au aplicat conducătorului auto, în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu cuţitul în zona feţei, a gâtului şi a pieptului, provocând decesul victimei", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, într-un comunicat remis AGERPRES.

Ulterior, cei doi minori au plecat cu autoturismul condus de unul dintre aceştia, transportând trupul victimei într-o zonă forestieră din preajma oraşului Buziaş, unde l-au abandonat, după care s-au deplasat cu autoturismul în Timişoara. Corpul victimei a fost descoperit sâmbătă.

Cercetările continuă în cauză. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”