Timiş: ISU a dislocat o autospecială de stingere cu echipaj, în curtea Spitalului "Victor Babeş"

Timiş: ISU a dislocat o autospecială de stingere cu echipaj, în curtea Spitalului "Victor Babeş"

ISU Timiş a dispus, miercuri, dislocarea temporară a unei autospeciale de stingere cu echipajul aferent, în curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, la solicitarea managerului unităţii sanitare, dr. Cristian Oancea.

"În urma solicitării primite din partea Spitalului Victor Babeş din Timişoara, ISU Timiş a dispus dislocarea temporară a unei autospeciale de stingere cu echipajul aferent care va asigura intervenţiile din curtea spitalului. Autospeciala a fost dislocată astăzi, începând cu ora 16,00", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Dr. Cristian Oancea, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că a solicitat ISU Timiş şi Prefecturii Timiş o autospecială cu prezenţă permanentă în curtea unităţii, pentru a evita producerea unui eventual incendiu cu urmări tragice, ca urmare a creşterii presiunii pe secţia ATI şi implicit, pe sistemul electric al spitalului.

"Am solicitat ISU şi la Prefectură o autospecială care să stea permanent în curtea spitalului, pentru că noi avem autorizaţie pe sistemul de incendiu, dar nu şi pe clădirea care este foarte veche. Am crescut capacitatea secţiei ATI de la 13 la 34 de paturi cu concentratoare de oxigen, aşa că presiunea pe sistemul electric este la cote înalte", a afirmat Cristian Oancea.

Managerul Spitalului "Victor Babeş" Timişoara a mai relatat, pentru AGERPRES, că unitatea medicală face în mod constant inclusiv exerciţii de simulare de incendii, periodic fiind instruit personalul medical de către specialiştii ISU. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!