Timiş: Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, eliberat condiţionat

Timiş: Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, eliberat condiţionat

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost eliberat condiţionat din penitenciarul Timişoara.

"Tribunalul Timiş desfiinţează hotărârea. (...). Admite contestaţia declarată de contestatorul condamnat Ghiorghioni Ionesie (...). Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza (...) admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara privind condamnatul Ghiorghioni Ionesie, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (...) emis de Tribunalul Timiş în baza sentinţei penale (...) pronunţate de Tribunalul Timiş, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă", arată, marţi, site-ul Tribunalului Timiş.

Instanţa a stabilit, de asemenea, un termen de supraveghere până în anul 2022. Ghiorghioni are anumite obligaţii, între care să se prezinte la serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că "în perioada 2013 - mai 2015, Ghiorghioni Ionesie, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a pretins şi primit de la un om de afaceri (martor denunţător) sumele de 230.000 lei şi 8.400 euro, reprezentând un procentaj de 10 % din valoarea unor contracte de utilitate publică (întreţinere a drumurilor) încheiate de societatea comercială administrată de către denunţător cu instituţia publică respectivă. În schimbul sumelor menţionate, firma respectivă a fost favorizată de către inculpatul Ghiorghioni Ionesie prin atribuirea contractelor, prin efectuarea cu prioritate a plăţilor de către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat - unitate din structura Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi prin acceptarea şi semnarea devizelor de lucrări de către funcţionarii din cadrul aceleiaşi instituţii". AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…