Timiş: Colterm anunţă posibilitatea restricţionării apei calde pe timpul nopţii
Administratorul special al companiei de termoficare Colterm, Cristian Amza, a anunţat, luni, că din cauza zilelor geroase din ultima perioadă, a crescut consumul de combustibil pentru producerea agentului termic şi că este luată în calcul posibilitatea restricţionării apei calde pe timpul nopţii.
"Dorim să le mulţumim încă o dată abonaţilor noştri pentru înţelegere şi îi asigurăm că depunem toate diligenţele pentru ca situaţia să se amelioreze, însă în contextul actual luăm în calcul şi posibilitatea restricţionării apei calde pe timpul nopţii", afirmă Cristian Amza, într-o postare publică.
El explică faptul că Colterm traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere al furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă de consum la parametrii optimi.
"Ca urmare a intrării în insolvenţă, în ultimele două luni şi jumătate, Colterm a reuşit să îşi onoreze în cvasi totalitate obligaţiile faţă de furnizori şi salariaţi, mulţumită în primul rând abonaţilor săi, persoane fizice, agenţi economici şi instituţii publice, care au înţeles să îşi onoreze facturile la termen şi să contribuie astfel la continuarea activităţii Societăţii, dar şi graţie intervenţiei financiare a Guvernului României, care a alocat 53.800.000 de lei în decembrie anul trecut şi de asemenea subvenţiei de circa 23.000.000 de lei de la Primăria Municipiului Timişoara. Vineri, Primăria a virat în conturile companiei Colterm suma de 12.500.000 de lei necesară achiziţionării de gaz şi cărbune pentru producerea căldurii şi a apei calde. Colterm a consumat 90.100.000 de lei pentru procurarea gazului şi cărbunelui, pe care le-a folosit în perioada noiembrie-decembrie 2021, pentru producerea căldurii şi a apei calde", spune Amza.
El precizează că noile tarife majorate pentru populaţie, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2022, se încasează abia din luna martie, deoarece citirea contoarelor se face la începutul lunii februarie şi facturile către populaţie se emit după data de 15 februarie.
Amza subliniază că actualul sistem de subvenţionare nu poate continua pe perioadă nedefinită, pentru că nevoile zilnice ale companiei de termoficare depăşesc încasările municipalităţii, iar lipsa unor pârghii legale care să permită accesarea unor ajutoare financiare pentru producerea agentului termic pot conduce la apariţia unor blocaje financiare, inclusiv la nivel de municipalitate.
"Din păcate, dinamica preţurilor la gaze, precum şi dificultăţile în aprovizionarea cu cărbune, coroborat cu multiplele avarii înregistrate fie pe reţeaua de distribuţie, fie în instalaţiile de producţie, cresc semnificativ riscul ca fluxurile de numerar necesare pentru funcţionarea optimă să nu mai poată fi generate. În plus, temperaturile scăzute din ultimele zile au dus la un consum sporit de combustibil pentru producerea energiei termice şi a apei calde de consum, fapt care a crescut semnificativ costurile zilnice pentru plata gazului şi a cărbunelui utilizat. În aceste condiţii, în perioada următoare, anticipăm apariţia unor situaţii în care temperatura de producere a agentului termic să scadă cu câteva grade, pentru a limita factura la gaz. În cazuri punctuale, unii consumatori pot simţi această scădere, mai ales în imobilele în care nu s-au efectuat lucrări de reparaţii ale instalaţiilor interioare sau de reabilitare termică a clădirilor", spune administratorul special al Colterm.
Totodată, Cristian Amza face un nou apel la reprezentanţii Timişoarei în Parlament şi în Guvernul României pentru oferirea de sprijin de la bugetul naţional pentru continuarea activităţii de furnizare a energiei termice în condiţii optime. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)