Timiş: Aproape 42.000 de mănuşi medicinale şi alte materiale de protecţie, confiscate de la un bărbat care le vindea ilegal

Timiş: Aproape 42.000 de mănuşi medicinale şi alte materiale de protecţie, confiscate de la un bărbat care le vindea ilegal

Poliţiştii timişoreni au confiscat de la un bărbat care comercializa ilegal aproape 42.000 de mănuşi şi mari cantităţi de alte materiale de protecţie ale unei societăţi comerciale, între care dezinfectanţi, bonete, tălpi, măşti, într-o piaţă volantă din Timişoara.

"Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş au efectuat, sâmbătă, un control într-o piaţă volantă din Timişoara, în vederea depistării unei persoane ce desfăşoară activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că un bărbat de 30 de ani ar fi comercializat produse în mod ilicit, respectiv măşti şi mănuşi aparţinând unei societăţi comerciale, la preţul de 7 lei/masca şi 40 lei cutia cu 100 bucăţi de mănuşi", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici.

Potrivit acesteia, în urma controlului s-a dispus confiscarea a 41.700 mănuşi, 105 litri (21 bidoane) produs dezinfectant, 10 pungi cu bonete, 1.000 bucăţi tălpi, trei pungi cu măşti fără filtru şi 24 măşti de protecţie cu filtru.

Poliţiştii continuă verificările, împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi a Protecţiei Consumatorului, în vederea documentării întregii activităţi a societăţii comerciale respective. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...