Timiş: Alţi 35 de migranţi afgani depistaţi în zona crimei de luni, depistaţi şi predaţi Poliţei

Timiş: Alţi 35 de migranţi afgani depistaţi în zona crimei de luni, depistaţi şi predaţi Poliţei

Alţi 35 de migranţi afgani au fost depistaţi şi predaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş marţi seara, în urma unei acţiuni sprijinite de Poliţia locală pentru identificarea autorului crimei din zona Gării de Nord din Timişoara .

"Poliţiştii locali din Timişoara au sprijinit şi în cursul zilei de marţi acţiunile IPJ Timiş demarate în vederea identificării persoanelor care au participat la încăierarea izbucnită între migranţi (afgani - n.r.) în zona Gării de Nord, soldată cu moartea unui tânăr afgan şi rănirea altuia", arată Poliţia Locală Timişoara, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Luni, două grupuri de 29 de migranţi în total au fost depistate şi predate pentru cercetări poliţiştilor de la IPJ, iar marţi, alte două grupuri cu un total de 35 de persoane au fost depistate în zona Gării de Nord Timişoara şi predate Poliţiei.

Acţiunile au avut loc cu scopul identificării şi tragerii la răspunderea penală a autorilor crimei, Poliţia Locală făcând toate demersurile legale pentru ca astfel de situaţii să fie cât mai rapid soluţionate. Poliţiştii locali vor continua să patruleze în zona respectivă pentru prevenirea producerii unor astfel de fapte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…