Timiş: 115 cazuri de muşcături de căpuşe, înregistrate în ultima lună la Spitalul de Boli Infecţioase
Peste 110 pacienţi muşcaţi de căpuşe au ajuns în ultima lună la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Virgil Musta.
"Am avut 115 cazuri de muşcături de căpuşe, din 15 mai până acum, care s-au prezentat la noi pentru profilaxie. Un singur caz a fost mai grav, de boală Lyme, care a necesitat internarea, dar evoluează bine după tratament, pentru că s-a prezentat la timp", a declarat marţi, pentru AGERPRES, Virgil Musta.
Din totalul pacienţilor, 24 de cazuri s-au înregistrat săptămâna trecută. Medicul spune că numărul cazurilor de muşcături de căpuşe depinde de vreme, dacă timpul este frumos şi lumea iese la iarbă verde, riscul este mai mare.
Dr. Virgil Musta recomandă prezentarea de urgenţă la medic dacă există suspiciunea de muşcătură de căpuşă, întrucât ea trebuie extrasă în primele 24 de ore din tegument, iar cu tratament profilactic ulterior, pacientul se vindecă fără consecinţe. Dacă nu este tratată corespunzător, muşcătura de căpuşă poate avea consecinţe dintre cele mai severe, cu manifestări neurologice şi chiar deces.
Pe de altă parte, Virgil Musta a declarat că mai sunt două cazuri de meningită internate, unul fiind mai dificil iar altul cu evoluţie bună, dar şi enterocolite, foarte multe cu rotavirus. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)