Țigările electronice cu aromă și frumos colorate, o capcană pentru tineri. Medic: ,,Nu se cunosc efectele pe termen lung"

Țigările electronice cu aromă și frumos colorate, o capcană pentru tineri. Medic: ,,Nu se cunosc efectele pe termen lung"

În România, fumatul este un viciu extrem de răspândit, susțin medicii psihiatri. Conform acestora, foarte mulți tineri se apucă de fumat, iar mare parte din vină o are și industria, care își concentrează energia în această direcție și lansează gadgeturi tot mai atrăgătoare pentru adolescenți.

Țigară electronica SURSĂ flickr.com

Țigară electronica SURSĂ flickr.com

Astfel, susțin psihiatrii, foarte mulți adolescenți sunt atrași de țigările electronice de unică folosință, ce au diferite arome și culori care mai de care mai interesante.

Piața, luată cu asalt de țigările colorate și aromate

În acest moment, din aproape orice magazin din România putem achiziționa țigări electronice de unică folosință. Acestea au prețuri cuprinse între 30 și 50 de lei și atrag prin culori și arome, care sunt foarte diversificate. Medicii psihiatri susțin că acestea sunt doar o capcană, menită să atragă tot mai mulți tineri în direcția acestui viciu.

,,În România există tot felul de dispozitive electronice, cu diverse arome, care sunt interesante pentru tineri. Acestea au diverse culori, care sunt foarte interesante și reușesc să îi păcălească pe cei care nu sunt pregătiți în acest sens, care nu au o educație sanitară corespunzătoare. Cu toate acestea, nu s-a dovedit că ele sunt mai puțin dăunătoare decât fumatul clasic, nu se cunosc exact efectele pe termen lung. În România există pachete de țigări seducătoare, cu arome și promoții. Este un fenomen răspândit și la modă. La noi se găsesc oriunde, oricine poate cumpăra aceste gadgeturi inovative. Repet, nu s-a dovedit științific că ele nu afectează sănătatea pe termen lung, la fel cum o fac țigările clasice", precizează dr. Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.

Medicii cer legi clare care să stopeze acest fenomen

Medicii susțin că ar trebui să existe legi clare, care să reducă număr de fumători în România. Conform acestora, dependența de țigări, chiar dacă este legală, nu este sănătoasă și trebuie să fie combătută. Acest lucru ar putea fi realizat printr-o educație sanitară corespunzătoare, ce trebuie să fie făcută încă din școală.

,,În România ne confruntăm cu un fenomen demn de vestul sălbatic, în timp ce în alte țări fumatul a s căzut masiv în ultimii ani, dar la noi crește incidența. Acest lucru se întâmplă mai ales pe segmentul populației tinere, în rândul adolescenților. Legislația permite acest lucru și nu există un program de sănătate publică care să arate care sunt efectele pe termen scurt și lung", adaugă medicul ieșean

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…