Scandalul hărțuirilor sexuale pe bandă rulantă în cadrul prestigioasei SNSPA a ajuns la Poliție și Parchet și dă semne că se va extinde, pentru că numărul studentelor care ar putea depune mărturii poate crește spectaculos. Cel mai tare aspect este că SNSPA e, practic, leagănul feminismului românesc. Acum, marea promotoare a curentului feminist, prof.Mihaela Miroiu, scrie pe Facebook că habar nu a avut de faptele care se petreceau acolo de foarte mulți ani. Cînd e contrată de foști studenți care îi amintesc că unele plîngeri au ajuns chiar la ea, în timp, distinsa universitară șterge postarea. Poate nu ar strica să reamintim cîte ceva despre marea familie a SNSPA: pile, nepotism, relații, aranjamente.

În 2006, un tînăr și curajos intelectual, Adrian Gavrilescu, a scris o lucrare explozivă, numită ”Noii precupeți – Intelectualii publici de după 1989”, în care a făcut dezvăluiri despre ceea ce se întîmpla în Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). O instituție de stat de învățământ universitar și postuniversitar, înființată în 1991 pe ruinele fostei școli de partid ”Ștefan Gheorghiu” și care a încăput rapid pe mîna unor veritabile clanuri, devenind un soi de afacere familială de stat. Vom reproduce mai jos cîteva fragmente din carte, dedicate SNSPA:

2006:
”Mormanul de poșete.
După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultății de Științe Politice, funcția sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendințe: feminizarea echipei profesorale și începutul influenței de familie la SNSPA. În 1995, când s-a trecut la „organizarea pregătirii de nivel universitar”, în departamentul de științe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Școlii a însemnat cooptarea cât mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcție de cercetare oferită în programele de masterat și doctorat. Așa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obținut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ștefănescu (care a predat la început „pedagogie”, iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovența Frumușani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brîndușa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiaus etc. În momentul de față, 22 de femei activează la secția de științe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori și o doctorandă.
Morbul feminist a atins și componenta masculină a facultății: pot fi menționate cazurile lui Ștefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe și recenzii în aceeași cheie, și Andrei Țăranu, galant cronicar al cărților Mihaelei Miroiu.

Sfârșitul erei Secăreș a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experiență ministerială la Educație, Adrian Miroiu, soțul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultății de Științe Politice, unde a condus doctorate și a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcție a survenit la sfârșitul lui 2005, în urma unei anchete a Curții de Conturi și a Ministerului Educației și Cercetării, când postul de decan a fost câștigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu.
Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde predă Relații Internaționale și Studii Strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA și-a susținut teza de doctorat, „Sistemul internațional și politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989”. Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul „Balanță și hegemonie”, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, și ea cadru didactic la SNSPA și prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influența familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la Departamentul de Relații Internaționale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea „Nicolae Titulescu”. Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în feminism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr și Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Școlii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri „activității de formare a conștiinței socialiste”, a fost fidelă ariei de studii cultural-educative. În 2004 devine rector al SNSPA, al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din țara noastră. În consonanță, soțul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituția condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă și el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soție a lui Mircea Cărtărescu, și Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sunt redactor, respectiv redactor-șef la publicația AnALize, editată de Societatea de Studii Feministe „Ana”, unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central. Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din câteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (șef de catedră și de puțin timp director al Muzeului Țăranului Român) și Ana Mihăilescu (care predă sociologie și antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului științific al fostului ei soț, conferențiar și coleg al Mihaelei Miroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA, împreună cu Ana Bulai, sociolog, soția lui Alfred Bulai, conferențiar și prodecan al Facultății de Științe Politice din Școala Națională de Studii Politice și Administrative, dar și președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale.
Rețelele matriarhatului de la SNSPA sunt tulburate din când în când de bărbați discreți. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplângă deteriorarea spațiului universitar din pricina „favoritismului”, a „spiritului de clan” și a „clicilor”, și să se îndoiască de tentația membrilor „clanurilor academice” de a se căi pentru propriile păcate.”

Ani de zile, nimeni nu a părut interesat de situația neortodoxă din SNSPA, poate pentru că universitatea aprovizonează masiv cu resurse umane mediul politic, administrativ, civic, chiar mediatic. Nu mai găsești un politician fără SNSPA în CV. Acum, românii află cu stupefacție că citadela feminismului, doctrina care se bate pentru drepturile și pentru poziția femeilor în societate, e, de fapt, de multă vreme, un loc al înjosirii femeilor.
Ca de obicei, cu toții s-au făcut că nu văd. (Bogdan Tiberiu Iacob)/ inpolitics.ro

Distribuie Distribuie Comentarii