Thomas de Maiziere: Nu există nicio îndoială că incidentul de la Berlin a fost un atac
Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a confirmat marți că tragedia de la un târg de Crăciun din Berlin a fost un atac, spunând că respectivul camion a fost condus intenționat în mulțime, relatează DPA.
* Camion intrat în mulțimea de la târgul de Crăciun din Berlin: 12 morți și 48 de răniți
"Nu există nicio îndoială că a fost un atac", a spus Thomas de Maiziere după o reuniune a guvernului german.
Douăsprezece persoane au murit în atac și aproximativ 50 au fost rănite. Ministrul de interne a spus că 18 dintre răniți sunt în stare gravă.
Anterior, cancelarul german Angela Merkel a declarat că cel mai probabil a fost vorba de un atac terorist.
Thomas de Maiziere a afirmat de asemenea că gruparea teroristă Statul Islamic nu a revendicat direct responsabilitatea pentru atac.
Ministrul de interne german a confirmat totodată că presupusul autor al atacului este un solicitant de azil pakistanez care neagă faptul că ar fi comis acest atentat.
"Suspectul este pakistanez. El a ajuns în Germania la 31 decembrie 2015 și a fost înregistrat, după care a reapărut la Berlin în februarie. El neagă crima. Ancheta continuă", a adăugat Thomas de Maiziere, citat de AFP.
AGERPRES