Theresa May vorbeşte despre ''o încălcare catastrofală şi de neiertat a democraţiei'' dacă Marea Britanie rămâne în UE

Theresa May vorbeşte despre ''o încălcare catastrofală şi de neiertat a democraţiei'' dacă Marea Britanie rămâne în UE

Şefa executivului britanic Theresa May a avertizat cu privire la ''o încălcare catastrofală şi de neiertat a democraţiei'' dacă parlamentarii ţării sale resping acordul privind Brexit-ul şi dacă Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană, informează duminică Press Association.

Cu doar două zile înaintea unui vot în Camera Comunelor asupra acordului privind retragerea din UE, premierul britanic a făcut apel la parlamentari ''să facă ceea ce este bine pentru ţară'' şi să-i sprijine controversatul plan de ''divorţ''. May a apreciat că Marea Britanie riscă să părăsească UE fără un acord sau, dacă parlamentarii nu sunt dispuşi să-şi asume nesiguranţa pe care o presupune un Brexit fără acord, atunci Marea Britanie s-ar putea să nu mai părăsească deloc UE.

În ceea ce a descris drept ''cea mai mare şi cea mai importantă decizie pe care orice parlamentar al generaţiei noastre va fi nevoit s-o ia'', premierul May a insistat că a sosit momentul ca oamenii politici ''să se achite'' de sarcinile lor în faţa poporului.

''Voi, poporul britanic, aţi votat să ieşim (din UE). Şi apoi, la alegerile generale din 2017, 80% dintre voi aţi votat pentru parlamentarii care au promis să respecte rezultatul referendumului. Ne-aţi transmis instrucţiunile voastre. Acum este rândul nostru să ne achităm. Când v-aţi prezentat să votaţi la referendum, aţi făcut-o deoarece voiaţi ca vocea voastră să se facă auzită. Unii dintre voi v-aţi pus încrederea în procesul politic pentru prima oară în decenii. Nu putem - şi nu trebuie - să vă dezamăgim. A face acest lucru ar fi o încălcare catastrofală şi de neiertat a democraţiei noastre. Deci mesajul meu către parlament în acest sfârşit de săptămână este simplu: a sosit momentul să lăsăm jocurile şi să facem ceea ce este bine pentru ţara noastră'', a scris Theresa May într-un articol publicat în Sunday Express.

Press Association relatează că premierul britanic s-a confruntat cu apeluri din partea predecesorului ei, John Major, de a revoca articolul 50 (al Tratatului UE, care reglementează părăsirea blocului comunitar de către un stat membru - n.r.), în scopul de a opri Brexit-ul, deoarece, a avertizat el, o ieşire fără acord ar fi ''condamnabilă din punct de vedere moral''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”