Theresa May va declanșa Brexit-ul la 9 martie (presă)

Theresa May va declanșa Brexit-ul la 9 martie (presă)

Șefa guvernului britanic, Theresa May, va declanșa Brexit-ul, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 9 martie, dată ce coincide cu desfășurarea Consiliului European din Malta, a informat marți cotidianul The Times, citat de EFE.

May dorește ca legislația prin care se permite declanșarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care dă startul negocierilor oficiale privind ieșirea unei țări din UE, să fie aprobată de parlamentul de la Londra la 7 martie, adaugă sursa citată.

Șefa guvernului britanic declarase până acum că va activa articolul 50 cel mai târziu până la 31 martie, însă luni guvernul a comunicat Camerei Lorzilor (camera superioară) că dorește ca proiectul de lege să fie aprobat la 7 martie, mai scrie The Times.

Deputații britanici dezbat marți și miercuri, în Camera Comunelor (camera inferioară), proiectul de lege care autorizează invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, după ce justiția britanică a decis săptămâna trecută că executivul are nevoie de acceptul parlamentului pentru a declanșa Brexit-ul. După aceea, proiectul va intra în faza comisiilor, ceea ce va permite partidelor de opoziție să facă amendamente la textul legislativ. Camera Comunelor ar putea adopta proiectul la 9 februarie, după care va intra — cel mai probabil la 20 februarie, după o săptămână de vacanță parlamentară — în Camera Lorzilor. Totuși, acest calendar ar putea fi modificat dacă și membrii Camerei Lorzilor vor aduce amendamente la proiectul de lege.

The Times scrie că liderii europeni, aflați încă în formatul de 28 de membri, se vor reuni la 9 martie în Malta, ceea ce-i va oferi ocazia lui May să comunice activarea articolului 50. Cu o zi înainte, la 8 martie, ministrul britanic al economiei, Philip Hammond, va prezenta în parlamentul de la Londra bugetul de stat. Potrivit cotidianului citat, guvernul britanic a dat dovadă de prudență atunci când s-a pus problema să decidă calendarul Brexit-ului, dat fiind că la 25 martie se marchează a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană, precursoarea Uniunii Europene de astăzi.

Textul dezbătut marți și miercuri în parlamentul britanic este intitulat "Proiect de lege al Uniunii Europene (notificarea retragerii)", iar în document se menționează că se dorește să i se acorde lui May "dreptul de a putea notifica, în virtutea articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, intenția Marii Britanii de a se retrage din UE". Odată declanșate negocierile oficiale, este de așteptat ca Marea Britanie să iasă din UE în primăvara lui 2019.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”