Theresa May: Parlamentul britanic se va pronunţa prin vot asupra acordului privind Brexit-ul înainte de Crăciun

Theresa May: Parlamentul britanic se va pronunţa prin vot asupra acordului privind Brexit-ul înainte de Crăciun

Premierul britanic Theresa May a declarat că parlamentul de la Londra va vota termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană înainte de Crăciun, informează duminică dpa.

''Ziua de astăzi marchează sfârşitul negocierilor noastre de ieşire cu UE, dar marchează totodată începutul unei dezbateri naţionale cruciale în ţara noastră în următoarele câteva săptămâni'', le-a declarat May ziariştilor la Bruxelles, unde liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică în cadrul unui summit extraordinar acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra.

''Înainte de Crăciun, membrii parlamentului se vor pronunţa prin vot asupra acestui acord. Va fi unul dintre cele mai semnificative voturi pe care parlamentul îl va da pentru mulţi ani'' de acum încolo, a adăugat ea. ''De acest vot va depinde dacă vom avansa împreună către un viitor mai luminos sau dacă vom deschide uşa pentru şi mai multe divizări şi incertitudine'', a apreciat premierul britanic.

May le-a cerut parlamentarilor britanici să susţină acordul şi a declarat că nu numai că acesta este cel mai bun acord posibil pe care ea l-a putut obţine, dar şi singurul oferit, relatează Reuters. Într-o conferinţă de presă desfăşurată după summitul extraordinar de la Bruxelles , May a dat asigurări că acum va încerca să-i convingă pe parlamentarii britanici să sprijine acordul, prin publicarea de analize şi prin discuţii cu cetăţenii.

''Dacă oamenii îşi închipuie că încă mai putem negocia, nu este cazul. Acesta este acordul pe care îl avem pe masă, cel mai bun acord posibil, singurul posibil'', a insistat May, potrivit France Presse. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!