Theresa May intenționează să anunțe în martie sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii comunitari (presă)

Theresa May intenționează să anunțe în martie sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii comunitari (presă)

Premierul britanic Theresa May intenționează să anunțe în jurul datei de 15 martie sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii comunitari care vor dori să intre în Regatul Unit, anunț ce va fi făcut în aceeași zi cu activarea negocierilor pentru Brexit, scrie cotidianul The Telegraph, în ediția de luni.

Conform publicației de orientare conservatoare, se așteaptă ca dna May să declare că cetățenii Uniunii Europene care vor sosi în Marea Britanie după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona nu vor avea în mod automat dreptul de ședere permanentă în Regatul Unit.

Noii imigranți vor intra sub incidența viitoarelor restricții în materie după ce Marea Britanie va ieși din UE, și care ar putea include un nou regim de vize și acces restrictiv la prestații sociale.

Potrivit lui Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic marcant, anunțul va arăta că dna May preia controlul asupra granițelor Marii Britanii, lămurind în același timp situația celor 3,6 milioane de migranți din UE care trăiesc deja pe teritoriul britanic. "Ea va clarifica situația prin stabilirea unui termen-limită clar, în timp ce Uniunea Europeană pare tot mai confuză și mărginită", a afirmat Duncan Smith

Potrivit The Telegraph, data avută în vedere ("cut-off date") pentru imigranții din UE este probabil să fie în jur de 15 martie, după ce legea care va autoriza guvernul să activeze Brexit-ul va trece prin parlament.

Potrivit cotidianului, Theresa May ar urma să declare că imigranții din UE sosiți înaintea datei-limită vor avea drepturile protejate atât timp cât cetățenii britanici care trăiesc în alte țări comunitare vor primi aceleași garanții.

Totodată, se așteaptă ca dna May să facă apel la celelalte state din Uniune să se ajungă la un acord rapid pe acest subiect, astfel încât să poată fi eliminat de pe agenda negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil.

Această cerere ar putea însă să o plaseze în conflict cu UE, care face presiuni pentru împingerea până în 2019 a datei de la care libertatea de circulație va fi restricționată. Miniștri din guvernul May s-au arătat însă îngrijorați că amânarea acestei date până la finalul negocierilor va conduce la un aflux uriaș de imigranți din UE care vor veni în Marea Britanie înainte de Brexit.

"Am primit unele sugestii conform cărora Comisia Europeană ar putea încerca să ne forțeze să protejăm pe oricine ajunge până în momentul ieșirii" țării din UE, a declarat o sursă guvernamentală. "Ne-am putea alege cu jumătate din România și din Bulgaria venind aici dacă așteptăm atât de mult", a adăugat sursa.

Potrivit ministrului de interne Amber Rudd, după ce Marea Britanie va ieși din UE, "vom pune capăt liberei circulații așa cum o știm". Ea examinează planuri privind oferirea de vize multianuale noilor sosiți în sectoare cheie ale economiei, simultan cu limitarea accesului la prestații sociale. Una din variante prevede ca imigranții să primească vize de muncă pe 5 ani, dar să le fie interzis accesul la prestații sociale cât timp se află în Marea Britanie.

Amber Rudd a confirmat că Ministerul de Interne "lucrează asupra unei serii de opțiuni", dar a sugerat că sistemul final va fi decis numai după "doi ani de negocieri și pregătiri".

În timp ce Marea Britanie a ajuns deja la acorduri de principiu cu majoritatea membrilor UE, unele state, printre care Germania, au refuzat să discute subiectul până la activarea negocierilor pentru Brexit.

Pe de altă parte, premierul May se confruntă cu o rebeliune în Camera Lorzilor, unde membri conservatori sunt pregătiți să sprijine o campanie a laburiștilor și liberal-democraților vizând garantarea drepturilor cetățenilor comunitari.

Fronda vine în contextul informațiilor potrivit cărora guvernul discută despre acordarea unui rol consultativ Comitetului Consultativ privind Migrația (MAC) în legătură cu numărul de vize ce ar trebui eliberate, pentru ieșirea din impasul politic.

Comisia ar urma să decidă câte vize vor fi emise pentru angajări în industrii-cheie precum IT, sănătate și asistență socială, agricultură și turism, care se bazează puternic pe forță de muncă formată din imigranți.

Pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în alte țări din UE, data-limită va fi decisă în cele din urmă de Bruxelles. Negociatorul-șef al Parlamentului European a propus ca UE să le ofere în mod individual britanicilor opțiunea de a rămâne cetățeni comunitari.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”