Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a declarat că armata sa a lansat un „atac aerian de înaltă precizie asupra hangarelor în care erau depozitate armament şi muniţii”, iar explozia acestor depozite de arme a provocat un incendiu în centrul comercial din apropiere, despre care a spus că era „nefuncţional” în acel moment.
Cu toate acestea, declaraţiile martorilor, informaţiile obţinute de procurorii ucraineni şi analizele experţilor militari independenţi indică trei posibile declaraţii eronate în acea relatare,- că armata ucraineană ar fi ascuns arme în apropiere, că mall-ul nu ar fi fost o ţintă şi că era gol, conform The Guardian .
Imaginile CCTV arată că prima rachetă a lovit mall-ul la ora 15.51 luni, iar o a doua a lovit la scurt timp o fabrică unde Moscova susţinea că era depozitată muniţie primită.
În afara mall-ului, poliţia ucraineană a aşezat o masă pe care a adunat bucăţi dintr-o rachetă găsită în interior. Se crede că ar fi fost o rachetă de croazieră rusă X-22,trasă dintr-un bombardier cu rază lungă de acţiune Tu-22M.
Potrivit unor imagini din satelit distanţa dintre mall şi fabrică era de 500 de metri. Potrivit experţilor militari independenţi şi cercetătorilor de la Molfar, o comunitate globală de informaţii din surse deschise, explozia de acolo nu ar fi putut provoca un incendiu suficient de puternic pentru a ajunge la o altă clădire aflată atât de departe.
În timpul unei vizite în zona dintre mall şi fabrică, s-a observat că drumurile şi clădirile nu au suferit prea multe pagube, ceea ce sugerează că incendiul nu s-a extins.
Zeci de muncitori care au supravieţuit atacului, precum şi martori care locuiau în apropiere, au declarat pentru Guardian că mall-ul era deschis şi plin când a fost atacat. Acolo au fost găsite rămăşiţe ale insignelor muncitorilor şi produse vândute în acea zi.
The Guardian a văzut un mesaj telefonic trimis de conducerea mall-ului în 23 iunie, prin care angajaţii erau îndemnaţi să nu părăsească centrul comercial în cazul în care aud sirene de raid aerian.„Începând de astăzi, acest centru comercial nu se va închide în timpul alarmelor aeriene”, se spunea în mesaj. „Centrul comercial este deschis între orele 8:00 şi 21:00. Fără pauze.” Cel puţin cinci angajaţi au confirmat că au primit mesajul.
Bellingcat, un colectiv de jurnalism online non-profit dedicat investigării crimelor de război, a colectat chitanţe de la cumpărături efectuate la centrul comercial în ultimele zile, care au fost postate pe reţelele de socializare de către locuitorii din Kremenciuk, pentru a arăta că centrul comercial era într-adevăr deschis.
În ceea ce priveşte presupusul depozit de arme, fabrica KredMash, Kremenciuk Road Machinery, este o companie care produce echipamente pentru repararea şi întreţinerea drumurilor sau pentru repararea vehiculelor folosite de muncitorii din construcţii.
Bellingcat a declarat: „Deşi un raport din 2014 a afirmat că fabrica a fost folosită pentru repararea a trei vehicule militare, acest lucru nu dovedeşte în sine că a fost un depozit de arme şi muniţii americane şi europene opt ani mai târziu, aşa cum a susţinut Rusia”.
Videoclipuri corporatiste publicate pe YouTube de companii specializate în construcţii arată prezenţa macaralelor şi a altor echipamente în fabrică, coroborat cu relatarea autorităţilor ucrainene.
Potrivit diferitelor relatări colectate de The Guardian, fabrica fusese închisă temporar din cauza războiului. Aceasta era păzită de un paznic care şi-a terminat tura la ora 14:00, chiar înainte de atac.