The Economist: Pierderile armatei ruse în Ucraina
<< Din 1816, într-un război mediu se înregistrau aproximativ 50 de morți pe zi. Războiul Rusiei în Ucraina este mult mai sângeros. În ultimele zile, Bill Burns, directorul CIA, Richard Moore, șeful MI6, și Mikk Marran, șeful serviciului de informații extern al Estoniei, au spus, cu toții, că aproximativ 15.000 de ruși au murit din 24 februarie – o rată medie de peste 100 pe zi. Oficialii ucraineni spun că, recent, propria lor rată a victimelor a fost similară și, uneori, mult mai rău. „Așteptările mele sunt ca războiul acesta să depășească mortalitatea altor războaie europene mari, altele decât războaiele mondiale, cum ar fi războiul franco-prusac din 1870-1871”, afirmă Paul Poast, de la Universitatea din Chicago. Dar cum sunt estimate cifrele victimelor? >>
- O analiză The Economist
<< Victimele militare sunt împărțite în două categorii principale: uciși în acțiune (KIA) și răniți în acțiune (WIA), dintre care unii mor mai târziu. Cei care sunt capturați și luați ca prizonieri de război și cei dispăruți sunt numărați separat. Unele estimări ale victimelor ruse în Ucraina acoperă doar personalul armatei. Altele includ forțe din Rosgvardia (garda națională), FSB (principalul succesor al KGB) și alte trupe regulate, dar din afara armatei, cum ar fi forțele aeriene VDV care au fost decimate în prima fază a conflictului. Iar unele estimări iau în calcul luptătorii din milițiile susținute de ruși, din republicile populare Lugansk și Donețk, două guverne marionete din estul Ucrainei care au recrutat un număr mare de localnici. Aceștia, alături de mercenarii ruși, au participat la o mare parte din luptele grele din ultimele luni.
Potrivit unor surse informate, oficialii americani consideră că, în total, au murit, după 24 februarie, între 15.000 și 20.000 de ruși, din toate aceste trei categorii. Pe 29 iunie, Ben Wallace, ministrul apărării britanic, a declarat că 25.000 de ruși au fost uciși. În realitate, domnul Burns citase limita inferioară a estimării Americii, iar domnul Wallace capătul superior al acesteia. Ucraina vorbește de 38.500, până la 19 iulie, deși țara are o motivație evidentă să ofere cea mai mare cifră posibilă. Pe 19 iulie, Oleksii Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei, a susținut, oarecum neplauzibil, că 11.000 de ruși au murit doar în luptele de la Severodonețk și Lîsîceansk.
Această paletă largă de cifre reflectă faptul că estimarea victimelor unei alte țări implică inevitabil presupuneri. „Nu este o știință precisă”, afirmă un oficial occidental. Detaliile estimării victimelor tind să fie clasificate, dar analiștii au la dispoziție mai multe mijloace. Unul este acela de a călări estimările rusești folosind informații secrete, cum ar fi agenți din cadrul guvernului rus sau comunicații interceptate, în care unitățile ruse își descriu victimele. Totuși, acestea pot fi distorsionate: oficialii occidentali cred că lui Putin însuși nu i se oferă o imagine completă a cât de rău merge războiul său.
O alta este de a urma „rapoartele de contact” ucrainene ale acelorași bătălii, deși acest lucru devine mai greu atunci când o mare parte a luptei se desfășoară dincolo de raza vizuală a artileriei, iar nu de aproape, așa cum e cazul cu infanteria. Al treilea este de a deduce victimele din echipamentele distruse, care pot fi observate pe orice, de la rețelele sociale până la imagini din satelit, bazându-te pe cunoștințele anterioare despre câți ruși au tendința de a conduce un anumit vehicul (de exemplu, tancul rusesc din imaginea de mai sus avea un echipaș format din trei membri – vezi textul orig. ) sau câți alcătuiesc un anumit tip de unitate. Indiferent de cum sunt făcute aceste calcule, ceea ce este clar este că „marjele de eroare” ale acestora sunt largi, reflectând o incertitudine considerabilă.
Dar este și mai greu să afli cifrele pentru cei răniți. Și totodată este vital, deoarece eficiența unei armate depinde nu de câți dintre soldații ei mor, ci de câți sunt scoși din acțiune. Unele dintre aceste calcule se pot realiza prin observarea spitalelor de campanie, a stocurilor de sânge și a altor indicatori ai activității medicale. De obicei, totuși, analiștii trebuie să facă inferențe pe baza ipotezei că soldații tind să fie răniți într-un raport oarecum previzibil față de numărul de uciși.
Dar ce raport să alegi? În primul și al doilea război mondial, raportul mediu, în armata americană, a fost puțin peste trei la unu – adică trei răniți pentru fiecare ucis – conform cifrelor compilate de Institutul Dupuy, care colectează date istorice despre război. Chiar și așa, acest lucru s-a schimbat de-a lungul secolului al XX-lea. Cercetările efectuate de Tanisha Fazal, de la Universitatea din Minnesota, arată că raportul dintre răniți și uciși a crescut în perioada postbelică deoarece soldații intră în război mult mai sănătoși, au echipament de protecție mai bun odată ajunși acolo, sunt evacuați mai repede dacă sunt răniți și beneficiază de îngrijiri medicale mai bune în general.
Un război care ucidea 1.200 de soldați în 1860 ar trebui să mai producă doar 800 de decese până în 1980, notează ea, dar mulți dintre cei care ar fi murit mai devreme vor apărea ca răniți. În consecință, în războiul din Irak, între 2003 și 2011, raportul pentru armata Americii cu resurse ei generoase a fost de aproape nouă la unu; în Afganistan aproape zece la unu. Aceste rate, cele mai mari atinse vreodată într-un mare război modern, au fost parțial rezultatul acordării de îngrijiri critice soldaților răniți în 60 de minute de la rănire, o perioadă cunoscută sub denumirea de „ora de aur”, prin desfășurarea mai multor echipe chirurgicale și accelerarea evacuării medicale sau MEDEVAC.
Întrebarea este cât de mult din aceasta se aplică Rusiei. În Irak și Afganistan, America a folosit intensiv elicopterele pentru evacuarea medicală. Acest lucru este mai greu atunci când elicopterele sunt doborâte în număr mare, așa cum se întâmplă în Ucraina. America s-ar putea confrunta cu aceeași problemă în circumstanțe comparabile. În revista online, War on the Rocks, dr. Fazal și medici militari remarcau, în 2018, că simulările au arătat că, pentru America, tratamentul din timpul orei de aur ar fi mult mai greu de acordat într-o luptă cu un adversar egal sau aproape egal. Un război împotriva Coreei de Nord, de exemplu, ar necesita evacuarea victimelor echivalente ca număr cu cele suferite de America în toate conflictele sale în ultimii 17 ani (inclusiv Irakul și Afganistanul) „într-o perioadă de luni, dacă nu săptămâni”. Asta ar afecta chiar și capacitățile de evacuare medicală ale Americii.
Iar ale Rusiei sunt mai ruginite. Medicina sa militară este „mai puțin dezvoltată” decât echivalentul său occidental, spune Ronald Ti, expert în logistică medicală militară la King’s College London (KCL), cu deficiențe deosebite în medicina traumei pe câmpul de luptă, oferită de paramedici. Accentul – precum în multe foste republici sovietice, inclusiv Ucraina – se pune pe trimiterea victimelor înapoi la medicii din spitalele din spatele frontului. „Asta e bine”, spune Dr Ti, „dar rezultatul este că victimele se transformă în decese din cauza liniilor de evacuare mai lungi”.
Acest lucru este evident din cifrele occidentale. Burns și Marran au afirmat că Rusia a suferit de trei ori mai mulți răniți decât numărul celor uciși. Acest lucru este aproximativ în concordanță cu documentele capturate de Ucraina și analizate de Rob Lee, de la KCL, și Michael Kofman, de la think-tank-ul CNA. Documentele arătau pierderile din Armata 1 de tancuri, o formațiune ofensivă rusă cheie, până la jumătatea lunii martie. Ei au sugerat un raport de 3,4:1, crescând la 4:1 dacă soldații dispăruți erau numărați ca morți. Acesta din urmă este foarte apropiat de proporția raportată de miliția republicii populare Donețk, care, spre deosebire de armata rusă, și-a documentat cu fidelitate victimele. O altă problemă, spune domnul Kofman, este că raportul poate scădea pe măsură ce soldații răniți mor, dar se ridică pe măsură ce artileria – o armă care rănește prin schije – domină câmpul de luptă, așa cum a făcut-o în ultimele luni.
Aceste calcule ar putea părea obscure. Dar raportul specific pe care îl alegem are implicații importante pentru a aprecia cât de grav a fost afectată armata rusă, o măsură cheie într-un război prelungit, de uzură. Alegerea unui raport de 3:1 de către serviciile de informații americane și estoniene sugerează că 60.000 de luptători ruși au fost scoși de pe câmpul de luptă, deși unii soldați răniți în februarie sau martie și-au revenit până acum.
Dacă, în schimb, este corect numărul deceselor dat de Wallace, înseamnă că 100.000 au fost puși pe margine la un moment dat. Acesta se ridică la un enorm 125.000 – echivalentul întregii forțe de luptă la sol cu care Rusia a început războiul – dacă noua artilerie occidentală a Ucrainei a umflat raportul la 4:1. Acest efect multiplicator înseamnă că estimările foarte mari ale deceselor din Rusia sunt mai puțin plauzibile, susține domnul Kofman. Dacă pierderile totale ar fi fost dramatic mai mari decât cifrele americane și britanice, armata rusă ar fi avut vizibil probleme și mai profunde în urmă cu mult timp.
Cu toate acestea, pierderile rusești de această amploare explică de ce atât de multe batalioane rusești sunt extrem de subțiri, de ce înaintarea lor în Donbas a fost extrem de lentă și de ce armata caută să stârngă batalioane de rezervă cu voluntari din toată țara. Dacă, în lunile următoare, Ucraina lansează o contraofensivă pe scară largă în provincia Herson, din sud, asta va subția și mai mult forțele rusești. Iar ofițerii care conduc armata au fost foarte grav afectați: „mii” de locotenenți și căpitani și „sute” de colonei au fost uciși, a observat un oficial american, pe 22 iulie. Deloc surprinzător, numărul trupelor care refuză să lupte este acum de ordinul miilor, spune o altă sursă.
Poate că salvarea, pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin, este că până acum, acasă, nu a existat nicio reacție serioasă la o așa imoralitate. „Aceștia nu sunt copii din clasa de mijloc din Sankt Petersburg sau Moscova”, remarca domnul Moore, de la MI6. „Aceștia sunt copii săraci, din zonele rurale ale Rusiei. Sunt din orașele de gulere albastre din Siberia. Aceștia provin în mod disproporționat din minoritățile etnice. Aceștia sunt carnea lui de tun.” >>
