Însă riscul ca Beijingul să declanşeze un război peste Strâmtoarea Taiwan nu a fost niciodată mareShanghai Global Institute, aşa că această „lecţie” este de prisos, scrie pentru „The Diplomat” Tiejun Zhang, profesor de relaţii internaţionale la Shanghai Global Institute.

Se spune că istoria se repetă, dar nu întotdeauna. Pentru a ilustra diferenţele, trebuie să facem două paralele: între China şi Rusia şi între Taiwan şi Ucraina, subliniază profesorul chinez.

China nu este Rusia

Comparând China şi Rusia, cele două ţări au priorităţi strategice foarte diferite. În primul rând, există o mare diferenţă între capacităţile şi potenţialele lor economice, respectiv militare.

Din punct de vedere economic, China are al doilea cel mai ridicat PIB din lume. În 2021, PIB-ul Chinei ajungea la 76% din cel al Statelor Unite. În schimb, PIB-ul Rusiei era sub 10% din cel al Statelor Unite. În plus, creşterea economică a Chinei este mai durabilă decât cea a Rusiei. Explicaţiile sunt simple. Creşterea economică a Chinei se bazează de decenii pe o dezvoltare cuprinzătoare într-o varietate de sectoare: agricultură, producţie intensivă în muncă, industrie de înaltă tehnologie etc. În plus, datorită faptului că teritoriul chinez este o „fabrică mondială” şi un mare solicitant de materii prime, Beijingul este mult mai bine conectat la economia mondială decât Moscova. De cealaltă parte, dezvoltarea economică a Rusiei se bazează în mare parte pe sectorul energetic.

Din punct de vedere militar, Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume şi o forţă convenţională formidabilă, în special componenta terestră. Ucraina reprezintă în primul rând un teatru de luptă terestră, unde Rusia este mai capabilă să-şi arate puterea decât într-un teatru maritim. În ceea ce priveşte armata chineză, deşi cunoaşte o modernizare rapidă, totuşi este la decenii distanţă de cea a Statelor Unite. China a început să-şi modernizeze marina şi forţele aeriene abia la sfârşitul deceniului 1990-2000, după cea de-a treia criză din Strâmtoarea Taiwan, în 1995-1996. Până atunci, asemeni Rusiei, componenta cea mai importantă a armatei chineze era cea terestră.

În plus, Taiwanul este o ţintă mai complicată de invazie decât Ucraina, de exemplu. Este adevărat că Strâmtoarea Taiwan este îngustă, cu cel mult circa 180 de kilometri între ţărmuri, iar China a desfăşurat un număr mare de rachete de-a lungul coastei sale de vizavi de Taiwan. Dar chiar şi fără o intervenţie militară directă a Statelor Unite, Chinei nu i-ar fi uşor să preia controlul asupra Taiwanului, în condiţiile în care insula dispune de un număr important de sisteme avansate de arme achiziţionate din Statele Unite.

În contextul unui potenţial război în Strâmtoarea Taiwan, dependenţa economiei chineze de cea mondială este o sabie cu două tăişuri pentru Beijing. Pe de o parte, este unul dintre cei mai importanţi factori pentru creşterea economică a Chinei. Pe de altă parte, poate reprezenta o vulnerabilitate în perioade de crize geopolitice. China este în prezent ţara cu cele mai multe schimburi comerciale din lume, un aspect care se datorează în mare parte importurilor şi exporturilor către Statele Unite şi aliaţii lor cheie. De fapt, Statele Unite şi aliaţii lor reprezintă opt dintre primii zece parteneri comerciali ai Chinei. În cazul în care China s-ar deda unui război pentru reunificarea cu Taiwanul, atunci s-ar confrunta cu sancţiuni dure din partea Statelor Unite şi aliaţilor lor. Aceste sancţiuni ar fi prea costisitoare pentru economia chineză, existând inclusiv riscul unei recesiuni grave, cu implicaţii sociale şi politice profunde pe plan intern.

În schimb, Rusia are mai puţin de suferit economic în cazul degradării relaţiilor cu Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE). De fapt, UE este dependentă de gaze naturale importate din Rusia, cu toate că recentele sancţiuni împotriva Rusiei au redus drastic această dependenţă.

China şi Rusia diferă, de asemenea, în privinţa priorităţilor lor strategice. Invazia rusă din Ucraina poate fi o încercare a preşedintelui Vladimir Putin de a-şi securiza „vecinătatea apropiată”. Rusia ar fi simţit un sentiment de urgenţă în faţa posibilităţii ca Ucraina şi alte ţări să se alăture NATO. În acest caz, mediul strategic al Rusiei s-ar deteriora rapid.

Taiwanul nu este Ucraina

Din punct de vedere demografic, Ucraina, cu peste 43 de milioane de locuitori, are o populaţie aproape dublă faţă de Taiwan. Însă, din punct de vedere etnic, Taiwanul, cu peste 90% din locuitori ca fiind chinezi han, Taiwanul este mai omogen decât Ucraina, unde 77% sunt ucraineni şi 20% ruşi. Luând în calcul aspectul etnic, s-ar putea presupune că ar fi mai uşor pentru China să se reunească cu Taiwanul decât pentru Rusia să dobândească teritoriul ucrainean. Dar nu este atât de simplu.

De la sfârşitul deceniului 1980-1990, guvernul chinez a promovat intens legăturile culturale, sociale şi de rudenie cu poporul taiwanez. Raţiunea acestei politici era că, odată cu înteţirea legăturilor culturale şi sociale, taiwanezii se vor apropia de chinezii continentali şi vor simţi tot mai mult sentimentul de apartenenţă la „patria-mamă”. Însă efectul a fost invers. Pe măsura înteţirii comunicării şi contactelor, locuitorii Taiwanului au constatat că îi separă multe lucruri de chinezii de pe continent.

Această tendinţă este întărită de politica Taipeiului cu privire la identitatea taiwaneză. Cu un număr tot mai mare de taiwanezi care se identifică doar ca taiwanezi, nici măcar ca taiwanezi şi chinezi, eforturile Beijingului de a promova identitatea chineză în Taiwan au eşuat în mare măsură. Aceasta este una dintre cele mai mari dureri de cap ale Chinei în vederea găsirii unei soluţii pe calea reunificării.

Din punct de vedere economic, PIB-ul Taiwanului este de peste trei ori mai mare decât cel al Ucrainei. În plus, Taiwanul este mult mai important decât Ucraina din punct de vedere tehnologic atât pe plan regional, cât şi mondial, fiind un mare producător de cipuri. De altfel, Statele Unite au cerut recent Taiwanului să contribuie mai mult la rezolvarea penuriei globale de semiconductori.

Din punct de vedere geopolitic, aşa cum scrie Robert Ross, Asia de Est este bipolară, cu SUA ca putere maritimă dominantă şi China ca putere continentală dominantă, Taiwanul fiind situat chiar între cele două sfere. Încă cel care controlează Taiwanul este în avantaj faţă de ceilalţi. Se poate spune că, pentru Statele Unite, Taiwanul este mai important decât Ucraina, atât din punct de vedere economic, cât şi strategic. Japonia este şi mai reticentă în a vedea Taiwanul unindu-se cu China continentală, deoarece consideră Strâmtoarea Taiwan ca parte a liniei sale de salvare, în special când vine vorba de securitatea transportului energetic.

Una dintre cele mai importante chestiuni atât pentru războiul din Ucraina, cât şi pentru un eventual război în Strâmtoarea Taiwan este probabilitatea unei intervenţii militare directe a Statelor Unite. În ceea ce priveşte Ucraina, Washingtonul a precizat clar că nu se va implica direct în luptă. Însă Washingtonul vede cu totul altfel problema taiwaneză. De la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi Republica Populară Chineză în 1979, Washingtonul a menţinut în mod deliberat o poziţie vagă în ceea ce priveşte intervenţia militară directă. Această neclaritate a fost eficientă pentru a descuraja atât China în recurgerea la forţă în vederea reunificării, cât şi Taiwanul în a-şi declara oficial independenţa.

Concluzii

Plecând de la aspectele sus-menţionate, Taiwanul este mai important pentru interesele Statelor Unite decât Ucraina şi un atac militar la adresa sa are o o probabilitate mai ridicată să provoace un răspuns militar direct din partea Statelor Unite. La rândul ei, China are mai multe de pierdut din punct de vedere economic decât Rusia prin înstrăinarea Statelor Unite şi a aliaţilor lor.

În aceste circumstanţe, folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul înapoi în „patria mamă” nu este o opţiune pentru China în acest moment şi nu va fi în viitorul previzibil, atâta timp cât există un decalaj mare între armata chineză şi cea americană. Beijingul tinde să fie dominat de credinţa că timpul este de partea sa atâta timp cât îşi continuă creşterea economică şi militară. Eventual, China poate să „învingă fără luptă”, conchide profesorul Tiejun Zhang.