Thailanda: Fosta șefă de guvern Yingluck Shinawatra ar fi fugit din țară pentru a scăpa de închisoare
Fosta șefă de guvern din Thailanda Yingluck Shinawatra ar fi fugit din țară înainte de pronunțarea unui verdict într-un proces de neglijență intentat împotriva sa de către junta militară care a înlăturat-o de la putere, potrivit unor surse apropiate familiei Shinawatra, relatează vineri Reuters și AFP.
Yingluck Shinawatra (50 de ani), a cărei familie a dominat viața politică thailandeză timp de peste 15 ani, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru o decizie într-un dosar referitor la pierderi de mai multe miliarde de dolari provocate de o schemă de subvenții la orez pentru fermieri.
Înlăturată de la putere în 2014, Yingluck Shinawatra riscă până la 10 ani de închisoare dacă este găsită vinovată.
''Ea nu mai este aici... A plecat de miercuri'', a declarat pentru AFP un responsabil al partidului său Puea Thai, sub rezerva anonimatului. Zvonuri de tot felul au circulat toată ziua despre modul cum Yingluck Shinawatra, mamă a unui adolescent, ar fi fugit din țară, destinația cea mai frecvent evocată fiind Singapore.
Ea se alătură astfel fratelui său Thaksin Shinawatra, fost premier al Thailandei care a luat calea exilului în 2008 după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție într-un proces pe care el l-a denunțat ca fiind unul politic.
Potrivit Reuters, Curtea Supremă a emis un mandat de arestare după ce Yingluck Shinawatra nu s-a prezentat vineri în instanță și a amânat anunțarea verdictului în cazul ei pentru data de 27 septembrie.
Yingluck Shinawatra avea interdicție de călătorie în străinătate de la începerea procesului său în 2015 și a asistat anterior la audieri. Curtea a confiscat suma de 30 milioane de baht (900.000 de dolari) pe care ea îi dăduse pentru eliberarea sa pe cauțiune.
Sute de susținători ai fostei șefe de guvern s-au strâns vineri în fața Curții Supreme, unde au fost desfășurați circa 4.000 de polițiști. Unii aveau trandafiri, iar alții mănuși albe pe care era scris cuvântul ''love''.
De la începutul lunii august, menționează AFP, Yingluck Shinawatra a denunțat procesul ''politic'' declanșat împotriva sa de către juntă, pe care ea o acuză că vrea să înlăture de pe scena politică influența familiei Shinawatra, care a câștigat toate scrutinele naționale din 2001.
Procesul are de fapt o puternică dimensiune simbolică într-o țară profund divizată între cei care sunt pro și cei care sunt anti-Shinawatra, Cămășile Roșii împotriva Cămășilor Galbene, culorile utilizate de către cele două tabere.
În centrul procesului se află achiziționarea de către guvernul condus de Yingluck Shinawatra a orezului de la fermieri la un preț mai mare decât cel al pieței, potrivit Reuters cu până la 50 % mai mare, ceea ce a făcut ca Thailanda să rămână cu stocuri uriașe de orez, iar pierderile au ajuns la 8 miliarde de dolari.
Pe tot parcursul procesului său, Yingluck Shinawatra, urmașă a unei familii bogate din nordul țării, a apărat acest program, considerându-l un ajutor necesar pentru a-i susține pe cultivatorii de orez săraci, care, de-a lungul istoriei, au primit un ajutor mic din partea guvernului.
Plecarea fostului premier Yingluck Shinawatra în exil marchează sfârșitul dominației familiei Shinawatra pe scena politică thailandeză. ''Este sfârșitul familiei Shinawatra și a partidului Puea Thai în politică. Cu doi membri ai familiei în exil, familia și-a pierdut legitimitatea politică'', este de părere politologul Puangthong Pawakapan, citat de AFP.
AGERPRES