Testamentul olograf al lui Avram Iancu, predat de familia Rațiu Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj
Testamentul olograf al lui Avram Iancu, păstrat de familia Rațiu timp de peste 150 de ani, a fost predat, vineri, Bibliotecii Centrale Universitare 'Lucian Blaga' din Cluj. Documentul, datat 20 decembrie 1850, este scris cu cerneală neagră.
"Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea. Un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară și hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii și întru ajutorul înființării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii noi. Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat", stă scris în testamentul lui Avram Iancu, citit vineri de profesorul Ioan Bolovan, prorector al Universității Babeș-Bolyai și specialist în istorie modernă.
Cel care a adus vineri dimineață mapa conținând testamentul olograf al lui Avram Iancu a fost Indrei Rațiu, fiul lui Ioan Rațiu. Mapa conține și o serie de alte documente legate de familia și viața lui Avram Iancu și este una dintre cele mai importante donații făcute de familia Rațiu bibliotecii clujene.
"Valoarea lui este incontestabilă pentru noi, pentru conștiința noastră identitară indiscutabilă. Ne raportăm la Avram Iancu, ne raportăm la 1918, ne raportăm la tot ceea ce a însemnat construcția identității noastre, nestrident, nepatriotard, cu rațiune și cu decență și cu demnitatea pe care trebuie să o avem și care iese din retorica patriotardă, spumoasă și păguboasă încă", a declarat Doru Radosav, directorul BCU.
La rândul său, Indrei Rațiu a explicat cum a ajuns testamentul în posesia familiei sale și cum a fost păstrat peste 150 de ani, în ciuda vicisitudinilor sau accidentelor prin care a trecut familia sa. Indrei Rațiu a precizat că momentul exact al predării testamentului de la Avram Iancu familiei Rațiu nu este foarte clar, dar că documentul a fost predat ori către canonicul Basiliu Rațiu, de la Blaj și care ținea legături frecvente cu Avram Iancu, ori către Ioan Rațiu "Memorandistul".
"Ce este aproape sigur este că cel care a moștenit această responsabilitate a fost bunicul meu, Augustin Rațiu, a fost primar în Turda, care a murit în'70. Înainte de el, doctorul Radiu Rațiu, medicul, unchiul meu, care era istoricul familiei...doar că el a pleca la Paris în '80 și la câteva luni după plecare toată colecția lui a dispărut într-un incendiu în curtea casei la Turda. Și acest secret, localizarea testamentului, era foarte ascuns chiar și față de membri familiei și eu personal am fost convins că era pierdut. Dar nu. Radu Rațiu înainte de a pleca a transmis mapa mătușii mele Mia Rațiu de la Câmpia Turzii și de la Mia s-a transmis la tatăl meu Ion Rațiu', a povestit Indrei Rațiu.
Acesta a adăugat că cel care a păstrat în ultimii 15 ani acest testament, până acum două săptămâni, a fost Mihai Bănică, bodyguard al lui Ion Rațiu și prieten al său. Astfel, fostul lider al Partidului Național Țărănesc a considerat că cel mai bun loc de păstrare al testamentului lui Avram Iancu este în posesia lui Mihai Bănică.
Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" va organiza special pentru acest eveniment o expoziție, care va avea ca piesă centrală Testamentul olograf al lui Avram Iancu, care va fi astfel expus pentru a fi văzut de public. Expoziția va fi deschisă la sediul instituției, aflat în Cluj-Napoca.
De asemenea, pentru a face cunoscut conținutul acestui testament unei mase cât mai mari de oameni, actul va fi digitizat.
AGERPRES/(AS — autor: Elena Stanciu, editor: Dănuț Pușcașu)