Testamentul lui Coposu: „Blestemul lui Maniu și al lui Mihalache se va abate asupra celor care vor încerca să-și valorifice veleitățile“
În Testamentul său, Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă, era convins că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat „va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine“.
Corneliu Coposu
Corneliu Coposu , care şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste, s-a luptat şi după Revoluţie cu comunismul. A fost batjocorit, scuipat şi umilit tocmai într-o Românie liberă, pentru care luptase şi pe care o visase.
Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 în comuna Bobota, județul Sălaj. Secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc, Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947. În mai 1950, după trei ani de la momentul arestării, printr-o decizie a MAI, pe baza Decretului 6/1950, a primit o condamnare de 24 luni, majorată apoi cu încă 24 luni.
Abia după şapte ani de detenţie a fost judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”.
Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.
În timp ce Corneliu Coposu era arestat, Securitatea a ridicat-o și pe soția sa, Arlette. Ulterior, a fost judecată într-un simulacru de proces, fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei şi a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică şi confiscarea totală a averii pentru complicitate la „crimă de înaltă trădare“.
Tânăra a cunoscut, pe rând, oroarea din temniţele Malmaison, Jilava, Văcăreşti, Mislea, Miercurea Ciuc şi Oradea. Arlette Coposu a ieşit din închisoare, după 14 ani, bolnavă de cancer. A doua zi după eliberare, a vrut să meargă în Bărăgan, acolo unde soţul său avea domiciliu obligatoriu, însă nu i s-a permis pentru că nu avea buletin.
S-au revăzut la 28 aprilie 1964, ziua în care s-a întors Corneliu Coposu din domiciliul obligatoriu.
Au mai stat împreună aproximativ un an, perioadă trăită cu disperare şi durere, întrucât Arlette a primit un diagnostic grav: cancer uterin cu metastaze. Arlette Coposu a murit în a treia zi de Crăciun a anului 1966 și a fost înmormântată în Cimitirul Bellu Catolic, în cripta familiei. În anul 1995, în acelaşi cimitir a fost îngropat şi Corneliu Coposu.
Testamentul Seniorului
Iată ce scria Corneliu Coposu în actul care a rămas în memoria colectivă ca fiind un testament: „În momentele de răscruce, care învederează scadențele inevitabile și rigoarea fără excepții a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schița intenții sau dorințe care să supraviețuiască dispariției lor.
Neavând nici o avere sunt scutit de obligația de a da destinație unor “bunuri”. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziția surorilor mele dragi, Flavia Bălescu și Rodica Coposu, care vor ști cui și cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparținut.
Îmi reproșez că sub presiunea continuă a evenimentelor și obligațiilor, nu am reușit să exhum osemintele tatălui meu de la Coșlar și să le reînhumez lângă mama, la București. Deasemenea nu am reușit să organizez micro-cimitirul de lângă biserica din Bobota, unde odihnesc strămoșii familiei. Sper că surorile mele vor reuși să facă față acestei pioase obligații.
Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări, în cimitirul din București.
Conducerea Partidului Național Țărănesc trece sub jurisdicția lui Ion Diaconescu, primul vicepreședinte. Nădăjduiesc sincer ca toți prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească și să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-și valorifice veleitățile.
Generația veche, din care fac și eu parte, și-a făcut cu prisosință datoria. Ultima ei obligație este, ca prin seninătate și înțelepciune, să predea ștafeta generațiilor viitoare. Îmi pare rău că nu am ajuns să conduc eu această operațiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni.
Frământările din trecut ale generațiilor apuse trebuie să ne servească drept învățământ. Au fost mulți orgolioși care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate (Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghițit pe toți istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenților și a fripturiștilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu țin seama de experiențele din trecut.
Am încredere că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine.
Am încredere în viitorul României.
Cred că această catastrofă a ultimelor decenii, comunismul, s-a prăbușit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituțiile democratice.
Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră.
24/25/VII 1994
Testamentul, povestește Ion Andrei Gherasim, fostul său de cabinet, a fost descoperit întâmplător.
„La 3 august 2017, am căutat în arhiva personală a Seniorului documente scrise de el despre creştin-democraţie. Le căutam pentru că la 27 august fundaţia a iniţiat la Bădăcin un apel pentru renaşterea creştin-democraţiei. Cu acea ocazie, doream să le citesc oamenilor ce scrisese Coposu despre creştin-democraţie. Am deschis dosarul unde erau scrisorile chiar la aceste însemnări. Imediat m-am dus cu documentele la doamnele Coposu (n.r. – surorile Rodica şi Flavia Coposu). După ce le-am citit însemnările care aveau valoarea unui testament, am hotărât de comun acord când să le facem publice. Aşa s-a decis că cel mai bun moment este anul 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Şi aşa s-a organizat evenimentul de la Teatrul Naţional la 20 mai, chiar de ziua naşterii Seniorului, când s-a citit testamentul lui Corneliu Coposu. În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu“. Aceste rânduri au fost scrise în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994“.
Sursa: adevarul.ro